Există un detaliu pe care puțini telespectatori l-au observat în legătură cu competiția, scrie huff.ro. În fiecare săptămână, se știe că cele două echipe, Faimoșii și Războinicii, se luptă pentru a sta în casă. Acolo, echipa câștigătoare are parte de duș, dar și de paturi confortabile și de aer condiționat pentru a trece mai ușor peste căldura din Republica Dominicană.
La polul opus, echipa care pierde casa trebuie să stea într-un loc pe care l-au numit „coteț”. Fără posibilitatea de a face duș și expuși intemperiilor, concurenții au avut parte de multe ori de întâlniri neașteptate. În coteț le-au intrat de multe ori șopârle, dar și șobolani care i-au trezit pe concurenți în timpul nopții.
Fanii au observat că cele două echipe au câte un coteț. În cotețul Faimoșilor apare pe un perete scris numele concurenților.
În celălalat coteț, Războinicii au scrijelit „Războinicii, succes”, precum și numele lor și zilele de când sunt în competiție.