Breaking
News
La fața locului intervin trei autospeciale de la Detașamentul de pompieri de la Sighetu Marmației și una de la serviciul privat al firmei Plimob. Din primele informații, explozia a fost urmată de un incendiu. Pompierii ajunși la fața locului au constatat că o persoană a fost rănită, potrivit actualmm.ro.
În acest moment, pompierii încearcă să lichideze focul, care se manifestă la ciclonul de rumeguș.
Conform informațiilor furnizate de conducerea spitalului din Sighet, bărbatul în vârstă de 30 de ani care a suferit arsuri în explozie este în stare stabilă. „
Are arsuri de gradul I și II pe 20% din suprafața corpului”, a declarat Alexandru Oros, directorul spitalului.
La aceeași fabrică au mai avut loc incendii violente, în 2009 și 2011.