„Fondul de premiere alocat acestei extrageri este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii”, se menționează în comunicat.
Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 18,00, este publică și va putea fi transmisă, în direct, de către toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.
Potrivit Agerpres, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Prima etapă va avea loc duminică, 27 decembrie a.c., și va consta în extragerea bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare trece de o sută, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru că pot fi doar 100 de bonuri câștigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al C.N. ‘Loteria Română’ pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1 septembrie — 30 noiembrie 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.
Vezi si: LOTERIA BONURILOR FISCALE 20 decembrie: Care sunt BONURILE câştigătoare
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.