Firea vrea testarea a 3.000 de oameni care intră în contact cu multe persoane. Teste COVID-19 pentru sportivi, ziarişti şi farmacişti

Gabriela Firea, edilul Capitalei, a anunţat joi, la începutul şedinţei Consiliului General Municipal, că vrea să testeze pentru noul coronavirus 3.000 de oameni care intră în contact cu multe persoane, printre care sportivi, jurnalişti, farmacişti, angajaţi din supermarket şi de la terase.

RomaniaTV.net
18 iun. 2020, 08:36
Firea vrea testarea a 3.000 de oameni care intră în contact cu multe persoane. Teste COVID-19 pentru sportivi, ziarişti şi farmacişti

“Vreau să fac o precizare referitoare la unul dintre punctele importante aflate pe ordinea de zi şi anume noi considerăm în continuare că aşa cum procedează întreaga Europă trebuie şi noi să ne aliniem la aceste standarde şi să relaxăm economia precum şi viaţa cetăţenilor în funcţie de rezultate ştiinţifice, de informaţii reale, care nu pot fi obţinute decât prin testare. Aşa cum a spus şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, testăm, testăm, testăm.

Prin urmare, vă supun aprobării un proiect prin care, pentru început, deci într-o primă etapă, testăm trei mii de persoane care intră zilnic în contact cu multe alte persoane, cum ar fi: sportivii, ziariştii, farmaciştii, angajaţii din supermarket şi din hypermarket. De asemenea, angajaţii de la terase”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea critică Guvernul pentru că nu redeschide teatrele. „Nu sunt mai periculoase decât bisericile”

Edilul Capitalei a amintit că teatrele rămân în continuare închise. Gabriela Firea a menţionat că nu înţelege de ce se întâmplă acest lucru şi că nu există un argument temeinic pentru ca acestea să rămână închise.

„Aş vrea să fac o sublinire la acest capitol şi anume nu vom înţelege absolut niciodată pentru că nu există argument temeinic de ce Guvernul nu acceptă redeschiderea teatrelor pentru că ele nu sunt mai periculoase decât bisericile. Apreciem faptul că se redeschid bisericile pentru că în draftul de stare de alertă numărul doi nu erau cuprinse şi bisericile pentru a fi redeschise, apreciem acest lucru, dar teatrele rămân în continuare închise deşi noi am propus un program prin care să se vândă mai puţine bilete pentru spectatori decât numărul de locuri şi am fi luat toate măsurile de protecţie necesară, atât pentru actori, regizori, cât şi pentru spectatori”, a mai afirmat primarul Capitalei.

Potrivit News.ro, Gabriela Firea a apreciat reacţia mediului cultural şi a mai multor oameni politici, printre care Dan Barna, Rareş Bogdan şi Traian Băsescu, care s-au pronunţat pentru redeschiderea teatrelor.

“Vreau să apreciez public reacţia pozitivă pentru mediul cultural şi susţinerea încercării mele deocamdată fără răspuns şi disperate de a redeschide teatrele din Capitală, oamenilor politici care susţin proiectul meu şi au făcut acest lucru prin declaraţii şi nu este atât vorba despre mine, cât despre cei o mie de oameni de cultură care au scris şi un memoriu către preşedintele Românie, către primul ministru, către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, către primarul general şi alte autorităţi şi anume singurii politicieni care până acum înţeleg sau cel puţin declarativ sunt convinsă că nu sunt doar declaraţii, domeniul cultural şi nevoia de a redeschide şi teatrele sunt: Marcel Ciolacu, Dan Barna, Traian Băsescu, Rareş Bogdan, Victor Ponta. Le mulţumesc public acestor oameni politici care înţeleg că nu sunt mai importante păcănelele decât teatrele”, a mai afirmat Gabriela Firea.

Reţeaua de termoficare din Bucureşti, reabilitată cu fonduri europene nerambursabile. Firea: „Avem toate aprobările”