Florin Roman: PNL nu susţine recompensarea celor care denunţă evaziunea fiscală și nici impozitarea progresivă a pensiilor private

PNL nu susţine recompensarea celor care denunţă faptele de evaziune fiscală, a declarat marţi deputatul liberal Florin Roman. Totodată, liberalii nu vor accepta sub nicio formă impozitarea progresivă a pensiilor private, a anunţat Roman.
Irina Dumitrescu
28 nov. 2023, 15:28
Florin Roman: PNL nu susţine recompensarea celor care denunţă evaziunea fiscală și nici impozitarea progresivă a pensiilor private

Florin Roman afirmă că PNL nu susţine propunerea lui Marcel Boloș de recompensare a celor care denunţă evaziunea fiscală.

„Este o altă decizie luată de Grupul fiscal, împreună cu conducerea partidului, pe care i-am comunicat-o ministrului de Finanţe, că în actuala formă nu susţinem acel proiect al avertizorului, pe partea de evaziune fiscală. Noi considerăm că, în primul rând, combaterea evaziunii fiscală se face în vămi prin montarea scannerelor şi prin scanarea tuturor containerelor care intră în România, prin combaterea evaziunii fiscale acolo unde ştim că avem probleme, pe zona de legume-fructe, pe zona de petrol, pe zona de produse minerale şi energetice şi sigur că digitalizarea ANAF-ului este o altă prioritate”, a declarat Florin Roman, citat de Agerpres.

Citește și: Eduard Hellvig desființează propunerea lui Marcel Boloș privind denunțul evazioniștilor: „Tind să cred că e un balon de încercare, menit să testeze cu vârful degetelor apele reci ale deficitului de încasare”

Liberalul a adăugat că nu s-a luat nicio decizie în acest sens, fiind vorba doar „despre o stângăcie”.

„E adevărat, n-a fost luată o decizie şi am spus la momentul respectiv că deciziile se anunţă după ce au şi partea de susţinere politică. În acest caz a fost, să zic aşa, vorba de o stângacie. Trebuie să înţelegeţi că domnul Boloş are o construcţie a unui om corect, de tehnocrat, care are o problemă, şi anume aceea de a aduce bani la visteria ţării pentru a funcţiona statul din toate punctele de vedere şi sigur că primeşte diferite sugestii, propuneri din interiorul Ministerului de Finanţe. Problema e de comunicare, că nu comunici aceste decizii decât în momentul în care ai şi susţinerea coaliţiei pentru aceste măsuri”, a mai explicat Roman.

Întrebat dacă bugetul pe anul viitor va fi adoptat până la sfârşitul acestui an, deputatul PNL a arătat că „există această promisiune de la Ministerul Finanţelor”.

„Avem această promisiune din partea Ministerului de Finanţe că foarte probabil săptămâna viitoare să vină cu formula de buget în Parlament şi să-l avem votat până cel târziu în 22 decembrie”, a spus Florin Roman.

 

Florin Roman: PNL nu susţine sub nicio formă impozitarea progresivă a pensiilor private

Partidul Naţional Liberal nu susţine sub nicio formă impozitarea progresivă a pensiilor private, a anunţat, marţi, deputatul liberal Florin Roman.

„Urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu domnul ministru Boloş referitor la Pilonul 2 de pensii facem următoarele precizări: prima precizare şi cea mai importantă este că Partidul Naţional Liberal nu susţine sub nicio formă impozitarea progresivă a pensiilor private. Al doilea lucru pe care dorim să vi-l comunicăm este că, dacă iniţiatorul şi anume Ministerul Muncii, nu va reveni asupra neclarităţilor reale care au apărut în spaţiul public, atunci l-am mandatat pe ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ca în Ordonanţa ‘trenuleţ’ de la sfârşitul anului să proroge şi să excepteze pilonul 2, 3 şi 4 de la aceste prevederi tocmai ca să nu existe niciun fel de discuţie că ele ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2024”, a declarat Roman, la Parlament.

El a amintit că PNL, la momentul angajării răspunderii Guvernului, a ieşit public şi a atras atenţia că „a fost aruncată acea şopârlă care practic însemna naţionalizarea Pilonului 2 de pensii”.

Potrivit deputatului liberal, „Pilonul 2 de pensii va fi apărat sub orice formă de PNL în Parlament”.

„Noi suntem garantul că nimeni nu va umbla la Pilonul 2 de pensie atât timp cât Partidul Naţional Liberal va face parte din această coaliţie. În altă ordine de idei, observaţiile din spaţiul public sunt reale. (…) Eu nu vreau să acuz pe nimeni de rea credinţă, dar observ că una vorbim şi alta se întâmplă, nu e prima dată, şi cel mai bun exemplu a fost momentul angajării răspunderii Guvernului. Noi am spus explicit că nu vom susţine niciodată aşa ceva”, a subliniat Florin Roman.

Parlamentarul a mai anunţat că PNL va susţine proiectul de lege care elimină dubla impozitare a banilor din Pilonul 2 de pensii. „Practic va fi impozitată doar acea parte de câştig în urma investiţiilor făcute şi nu partea de cotizare la care, bineînţeles, sunt exceptaţi cei care au sume până în 2.000 de lei. (…) Acest proiect va ajunge, sperăm noi, până la finele anului cu susţinerea Ministerului de Finanţe la votul final”, a adăugat Roman.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT