Copleşit de gânduri şi de îndoieli, ca urmare a problemelor tehnice care l-au forţat să încheie mai repede a doua sesiune de antrenamente din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, finlandezul Kimi Raikkonen a traversat neatent linia standurilor, iar acest lucru era să-l coste poate chiar viaţa.
Un mecanic al echipei Red Bull a reuşit să evite în ultimul moment producerea unei catastrofe, fiindcă Sebastian Vettel tocmai pleca în trombă într-un nou tur de pistă.
Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco va avea loc duminică, de la ora 15.00, pe străzile din Monte Carlo.