Fostul lider al Chinei, Jiang Zemin, a murit la vârsta de 96 de ani

Fostul lider al Chinei Jiang Zemin, care a ajuns la putere după protestele din Piața Tiananmen, a murit la 96 de ani.
Alina Costache
30 nov. 2022, 11:01
Fostul lider al Chinei, Jiang Zemin, a murit la vârsta de 96 de ani

Jiang Zemin, fostul lider chinez, a încetat din viaţă miercuri, potrivit bbc.com

Fiind una dintre figurile majore ale istoriei chineze, politicianul a condus China într-o perioadă în care această ţară s-a deschis către lume şi a înregistrat o creştere economică rapidă.

Jiang a murit din cauza leucemiei şi de insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la ora 12.13, a anunțat agenţia oficială de presă Xinhua.

Citiți și: Protestele din China s-au transformat în manifestații violente împotriva regimului comunist! Autoritățile au scos tancurile pe străzi

Jiang Zemin a fost secretar General al Partidului Comunist Chinez din 1989 până în 2002 , dar și președinte al Republicii Populare Chineze din 1993 până în 2003.

Acesta a reprezentat „nucleul celei de-a treia generații” de lideri ai PCC din 1989, an în care au avut loc protestele din Piața Tiananmen (Beijing).

Acum 33 de ani, guvernul chinez a răspuns cu violență cererilor oamenilor pentru democrație.

Manifestațiile au început în 15 aprilie 1989 și au fost suprimate cu forța în 4 iunie, atunci când autoritățile chineze au declarat legea marțială și au trimis Armata Populară de Eliberare să ocupe zone din centrul Beijingului.

Jiang Zemin ar fi fost văzut ultima data în public în octombrie 2019, alături de alți foști lideri chinezi, în timp ce urmăreau parada militara din Piata Tiananmen, care a marcat cea de-a 70-a aniversare a fondării Republicii Populare Chineze.

Legăturile fostului președinte al Chinei cu România

Zemin a fost foarte legat de România, mai ales de Brașov. Între 1951-1953 la Brașov, el a lucrat la uzinele Steagul Roșu ca inginer stagiar. Experienta căpătată la noi și în Uniunea Sovietica îi este de folos acasă, unde pune bazele primei fabrici de automobile, alături de alți ingineri școliți în afară, potrivit aktual24.ro

Spre deosebire de uzina Steagu Roșu (Roman), fabrica pusă la punct de echipa lui Jiang Zemin există și astăzi. Se numeste FAW Automotive  si fabrica camioane, autobuze si automobile mici. De altfel, modelul de camion SR-101 fabricat la Brașov a fost prima masină ieșită pe poarta fabricii chineze – Jie Fang CA-10. Cat a stat la Brasov, tanarul (pe atunci) inginer chinez a învățat romanește și a dezvoltat o pasiune pentru cultura noastră, scria altmarius.com.

Știre în curs de actualizare…

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT