Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, inculpat în Rusia pentru contrabandă cu droguri

Vlad Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, a fost pus sub acuzare în Rusia pentru organizarea unei reţele infracţionale şi contrabandă cu droguri, a indicat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne rus, Irina Volk, citată de TASS şi Vzgliad.
Filip Stan
26 iun. 2019, 16:07
Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, inculpat în Rusia pentru contrabandă cu droguri

‘Anchetatorii Departamentului Investigaţii al Ministerului rus de Interne i-au pus sub acuzare, în absenţă, pe fostul preşedinte al Partidului Democrat din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc, şi pe fostul deputat PD, sportivul Constantin Ţuţu, persoana sa de încredere’, se menţionează într-un comunicat al ministerului citat.

Plahotniuc şi Ţuţu sunt acuzaţi de organizarea unei reţele infracţionale, conform alineatelor 1 şi 2 ale articolului 210 din Codul Penal al Federaţiei Ruse, precum şi în 28 de cazuri de contrabandă şi vânzare de stupefiante în cantităţi deosebit de mari, potrivit aceluiaşi comunicat.

Potrivit anchetatorilor ruşi, Vlad Plahotniuc ar fi fost implicat în livrările de haşiş marocan în Rusia prin Spania, el riscând închisoarea pe viaţă.

Surse din Ministerul rus de Interne au declarat portalului Rbc.ru că fostul lider democrat moldovean figurează într-un dosar penal privind organizarea unei reţele infracţionale care stabilise un canal de livrare de haşiş din Africa de Nord, tranzitând Uniunea Europeană către ţările CSI.

În afară de contrabandă cu droguri, Plahotniuc este acuzat în Rusia şi într-un alt dosar pentru operaţiuni valutare ilegale în proporţii deosebit de mari.

Într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, Vlad Plahotniuc a anunţat luni că renunţă la funcţia de preşedinte al Partidului Democrat pentru ca formaţiunea ‘să poată evolua cât mai activ şi profesionist în opoziţie’, dar a indicat că rămâne deputat în parlamentul de la Chişinău.

Anterior, ministrul de interne moldovean, Andrei Năstase, ceruse Procuraturii Generale ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Vlad Plahotniuc şi trimiterea lui în judecată ‘pentru uzurparea puterii în stat’.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT