Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, soţia sa şi alţi doi foşti funcţionari publici, trimişi în judecată de DNA

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, fostul vicepreşedinte al instituţiei Viorel Comăniţă şi fostul comisar general adjunct al Gărzii Financiare Sorin Florea au fost trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit sumele de 1,2 milioane de euro, 960.000 de euro, respectiv 300.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a proteja activitatea nelegală desfăşurată de societatea comercială coordonatăde acesta. În acest dosar a fost deferită justiţiei şi soţia lui Blejnar, pentru complicitate la luare de mită.
Romania TV
22 aug. 2019, 08:45
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, soţia sa şi alţi doi foşti funcţionari publici, trimişi în judecată de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere acorupţiei au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Sorin Bejnar, la data faptei preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru luare de mită, Viorel Comăniţă, la data faptei vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru luare de mită, Sorin Florea, la data faptei comisar general adjunct al Gărzii Financiare, pentru luare de mită, şi Andreea Florentina Blejnar, persoană din familia primului inculpat, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, în rechizitoriu procurorii arată că, în calitate de preşedinte, vicepreşedinte, respectiv de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, inculpaţii Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin au primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cei trei inculpaţi să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de societatea comercială coordonată de omul de afaceri. Ajutorul dat de complicele Blejnar Andreea Florentina a constat în primirea banilor destinaţi lui Blejnar Sorin, de la doi interpuşi ai omului de afaceri.

„Concret, cei trei inculpaţi au primit drept mită următoarele sume de bani: Sorin Blejnar – 1.200.000 euro în perioada mai 2011-aprilie 2012; Viorel Comăniţă – 960.000 euro în perioada mai 2011- mai 2012; Sorin Florea – 300.000 euro în perioada mai 2011- iunie 2012. Sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei «taxe de protecţie» încasate de cei trei funcţionari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de omul de afaceri care plătea respectiva «taxă» să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA.

Conform aceleiaşi surse, activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date funcţionarilor publici, pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice şi juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată, prin decizie definitivă, pentru evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale şi pedeapsa complementară a dizolvării.

În cauză s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii cu privire la bunurile inculpaţilor Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin, până la concurenţa sumelor reprezentând obiectul infracţiunilor de mită reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei trei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la bunurile inculpaţilor Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel şi Florea Sorin.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar a fost condamnat definitiv, în luna mai, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare, într-un dosar în care era acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind definitivă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Alberto Soro: „Dinamo se bate la titlu!”. Spaniolul dezvăluie secretele „câinilor” lui Nuno Campos. Interviu exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo 10 octombrie: Unde ajung temperaturile la 29 de grade și unde lovesc ploile torențiale
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
„Conflict de interese cât turnul televiziunii”. Dragoș Pătraru, reacție dură la TVR după interviurile acordate de liderii AUR
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte