Gabriela Firea este prima femeie primar a Bucureştiului, iar Clotilde Armand ar putea deveni prima femeie primar de sector. Mai mult decât atât, ea ar putea fi primul primar de sector care nu este de origine română. Clotilde Armand s-a născut în Guadelupa, departament de peste mări al Franţei, şi a devenit româncă prin adopţie, căsătorindu-se cu matematicianul Sergiu Moroianu, cercetător la Academia Română.
Locuieşte de aproape 20 de ani în România şi tot de atunci îl cunoaşte pe Nicuşor Dan. „Cumnatul meu Andrei Moroianu a fost împreună cu Nicuşor la Olimpiadele Internaţionale de Matematică din 1987 si 1988, au studiat apoi împreună la Ecole Normale Superieure din Paris, cea mai prestigioasă universitate din Franţa. Nicuşor Dan este colegul soţului meu la Institutul de Matematică al Academiei Române, au fondat împreună în 2001 Şcoala Normală Superioară din Bucureşti şi Asociaţia Tinerii pentru Acţiune Civică în 1999„, povesteşte ea.
Din septembrie 2013, director general pentru filialele Egis din România, Bulgaria şi Moldova.