Conform protocolului federaţiei internaţionale, un meci amical, pentru a fi validat în palmares, dar şi pentru a fi luat în considerare în clasamentul FIFA, trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care şi maximum 6 schimbări efectuate de fiecare dintre cele două echipe.
Potrivit ediţiei tipărite a Gazetei Sporturilor, arbitrul de atunci, italianul Mauro Bergonzi a falsificat raportul meciului câştigat de tricolori cu 2-1, pe baza căruia FIFA a validat atunci partida şi, implicit, a calculat toate ierarhiile tragerilor la sorţi care au urmat. Atunci, România, care îl avea selecţioner pe Victor Piţurcă, a făcut nu mai puţin de 8 schimbări. A încălcat regulamentul, însă „centralul” Mauro Bergonzi a falsificat raportul de joc şi a notat în dreptul naţionalei noastre numai 6 schimbări. Potrivit sursei citate, raportul a ajuns pe masa FIFA şi cum e singurul document care contează, forul internaţional a trecut meciul în palmaresul oficial.
Gazeta Sporturilor a solicitat săptămâna trecută un punct de vedere din partea FIFA şi a trimis docunmente prin care a fost prezentat către FIFA modul în care s-au realizat cele 8 schimbări, plus caseta tehnică din ziarul de atunci. Într-un mail de răspuns către Gazeta Sporturilor, FIFA anunţă că AMICALUL RESPECTIV VA FI ANULAT ŞI SCOS OFICIAL DIN PALMARES. „După o verificare suplimentară, meciul menționat va fi scos din următoarea ierarhie, a lunii mai, și nu va fi luat în considerare în palmaresul oficial ca meci între primele reprezentative A„, arată purtătorul de cuvânt al FIFA.