Furtul de arbori va fi faptă penală, conform noului Cod Silvic aprobat de Parlament

Noul Cod Silvic a fost aprobat, miercuri, de Parlament cu unanimitate de voturi, iar actul normativ va intra în vigoare imediat după promulgare, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Romania TV
20 aug. 2020, 05:21
Furtul de arbori va fi faptă penală, conform noului Cod Silvic aprobat de Parlament

„Astăzi am câştigat o luptă extrem de importantă pentru pădurile României. În urmă cu foarte puţin timp, Parlamentul a aprobat proiectul de lege de modificare a Codului Silvic. În ultimele săptămâni am solicitat, în mod repetat, colegilor mei din Parlament, să supună la vot în regim de urgenţă această lege, care face trecerea de la un Cod Silvic permisiv cu infractorii, la unul în care nimeni nu mai stă la discuţii cu aceştia. Mă bucur că mesajul nostru a avut rezonanţă şi că parlamentarii au înţeles că protejarea pădurilor este o prioritate dincolo de interese şi calcule politice”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi co-iniţiator al proiectului de lege, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, amendamentele din noul Cod Silvic pe care ministerul de resort le susţine sunt: furtul de arbori va intra direct sub incidenţă penală, indiferent de prejudiciu; camioanele sau tirurile cu care sunt transportaţi arborii tăiaţi ilegal vor putea fi confiscate; tăierile la ras vor fi interzise în rezervaţiile naturale; avizul de transport va deveni obligatoriu şi pentru: rumeguş, biomasă, coaja arborilor şi orice rest de lemn; lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat; sumele destinate pazei suprafeţelor de pădure sub 30 de ha vor creşte cu peste 30%; evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie; accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor şi din drumurile forestiere; accesul cetăţenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.

Ministerul Mediului precizează că va continua să implementeze măsurile asumate pentru protecţia pădurilor şi stoparea tăierilor ilegale, printre care se află noul SUMAL, achiziţia sistemului de monitorizare cu hărţi satelitare, demararea studiului ştiinţific pentru identificarea şi punerea sub protecţie a 40.000 de hectare de păduri virgine şi consolidarea capacităţii gărzilor forestiere.

Citeşte şi: Accident mortal în Timiş. Doi tineri şi-au pierdut viaţa şi unul a fost rănit, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT