Gabriel Oprea le cere senatorilor să voteze cererea DNA: „Nu doresc să beneficiez de imunitate”

Senatorul UNPR Gabriel Oprea a transmis, miercuri, o scrisoare lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi lui Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, în care precizează că "numai Senatul României poate cere urmărirea penală a unui fost ministru pentru fapte comise în timpul exercitării funcţiei de ministru". Oprea le solicită colegilor parlamentari să voteze cererea de urmărire penală transmisă de DNA.
Iulian Tudor
27 ian. 2016, 11:51
Gabriel Oprea le cere senatorilor să voteze cererea DNA:

Conform art.109, alin.2 din Constituţia României şi a deciziilor nr. 93/1999 şi 270/2008 ale Curţii Constituţionale, numai Senatul României poate cere urmărirea penală a unui fost ministru pentru fapte comise în timpul exercitării funcţiei de ministru, care în prezent deţine calitatea de senator. Vă aduc la cunoştinţă faptul că nu doresc să beneficiez de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăţia mea„, a scris Gabriel Oprea.

Fostul ministru a reitrat faptul că se consideră „nevinovat” de faptele de care este acuzat şi solicită senatorilor să voteze cererea de urmărire penală, „pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului”.

Mă consider nevinovat de faptele care mi se impută, nu am solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne, nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de resort. Există un plan de măsuri care funcţionează în baza unor instrucţiuni, adoptat înainte de anul 2000, care prevede asigurarea protecţiei şi a însoţirii permanente a ministrului de interne, ministrului de stat, viceprim-ministrului.

În consecinţă, solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului.

Consider că gestul meu va face ca nici imaginea Senatului şi nici imaginea UNPR să nu fie afectate, aşa cum se întâmplă, din păcate, de fiecare dată când sunt în discuţie astfel de subiecte„, a mai precizat Oprea.

Biroul Permanent al Senatului a decis, miercuri, să trimită la Comisia Juridică solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea. Comisia Juridică se va întruni marţea viitoare pentru a discuta cererea DNA în cazul Gabriel Oprea.

CITEŞTE ŞI: Tăriceanu nu foloseşte coloana oficială: „Am o maşină mai modestă decât cea alocată şefului Senatului”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI