Gabriela Firea a primit materialele de protecţie pentru medici donate de Turcia în vreme de coronavirus. „Orice sprijin este aur”

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat, joi, că a primit peste 33.000 de produse donate de Turcia pentru a ajuta România în lupta cu pandemia de coronavirus. Printre obiectele donate se numără materiale de protecţie pentru medici, precum şi electrocasnice necesare în dotarea spitalelor.

RomaniaTV.net
09 apr. 2020, 11:26
Gabriela Firea a primit materialele de protecţie pentru medici donate de Turcia în vreme de coronavirus. „Orice sprijin este aur”

Primarul general al Bucureştiului s-a întâlnit la Arena Naţională cu ambasadorul Turciei la Bucureşti şi cu preşeintele asociaţiei oamenior de afaceri turci din România pentru a primi donaţia pe care statul turc a făcut-o României pentru a ajuta la lupta împotriva pandemiei de coronavirus

„Am transmis rugămintea către mai multe ambasade a primi sprijin pentru spitalele din Bucureşti şi pentru direcţiile noastre de asistenţă socială. A venit un sprijin consistent din partea Turciei prin doamna ambasador, prin preşedintele asociaţiei oamenilor de afaceri turci.

Este vorba despre peste 33.000 de produse constând în materiale de protecţie pentru medici, obiecte de mobilier, care sunt necesare atât carantină, cât şi în spitale. Avem frigidere, maşini de spălat, pilote, aşternuturi şi alte multe obiecte, inclusiv de mobilier, necesare în această perioadă grea pe care o trecem cu toţii pe care sperăm să o trecem cu bine prin solidaritate, generozitate şi înţelegere”, a spus edilul Capitalei, Gabriela Firea.

Ambasadorul Turciei în România, Füsun Aramaz, a declarat că în această perioadă cel mai important lucru este solidaritatea.

„Ne confruntăm cu timpuri foarte dificile din cauza acestei pandemii de coronavirus. În această perioadă, cel mai important lucru este solidaritatea la nivel global şi solidaritatea între ţările prietene. Turcia se luptă cu această pandemie, precum România”, a precizat ambasadorul Turciei în România, Füsun Aramaz.

Gabriela Firea a pus că acesta este primul pas făcut de Turcia pentru sprijinirea Turciei pentru că urmează şi alte donaţii.

„Orice sprijin este aur. Sunt foarte valoroase donaţiile”, a menţionat Gabriela Firea.

BILANŢ CORONAVIRUS ROMÂNIA. Peste 5.200 de persoane infectate cu COVID-19 la 9 aprilie