Gabriela Firea, dezvăluiri despre cursa electorală. „S-a căutat profilul cel mai potrivit al candidatului”

Gabriela Firea a făcut noi declarații despre campania electorală și despre modul în care au fost aleși candidații. "Au fost momente, recunosc, în care oameni pe care nu îi pot considera prieteni ai partidului, ne-au intoxicat"

26 apr. 2024, 20:57
Gabriela Firea, dezvăluiri despre cursa electorală. „S-a căutat profilul cel mai potrivit al candidatului”

Vineri, 26 aprilie, Gabriela Firea a făcut noi declarații cu privire la cursa electorală, într-o intervenție din platou, la Digi24. Candidatul PSD la primăria Capitalei a dat detalii despre ședința de 16 ore a coaliției și despre cum a pus problema premierul Marcel Ciolacu.

Gabriela Firea a mărturisit că s-au făcut numeroase analize și că s-a ajuns la concluzia că cele două partide trebuie să candideze separat. Ea la PSD, iar Sebastian Burduja, la PNL.

„S-a căutat profilul cel mai potrivit al candidatului. Ceea ce era atunci candidat, nu reușea să obțină un scor care să reprezinte valorile partidului.”, a spus Gabriela Firea.

Întrebată despre munca de echipă și despre sprijinul pe care îl primește de la colegi, Gabriela Firea a spus că succesul PMB ar fi succesul bucureștenilor și al echipei PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu.

„De data aceasta, colegii mei de la sectoare sunt alături de mine, spre deosebire de acum aproape patru ani.”, a mai spus aceasta.

Citește și: Gabriela Firea îi cere lui Cristian Popescu-Piedone să renunțe la candidatură: „Să facă ce a spus la început, că se retrage dacă vin eu”

Gabriela Firea: „Oameni pe care nu îi consider prieteni ai partidului, ne-au intoxicat”

Candidatul PSD a declarat că nu vizează o altă poziție și că se bucură că face parte din această echipă. Totuși, Firea a mărturisit că „Au fost momente, recunosc, în care oameni pe care nu îi pot considera prieteni ai partidului, ne-au intoxicat și au încercat să ne învrăjbească cu informații care nu sunt reale. Nu aș vrea să dau numele acelor colegi, și din interiorul, și din exteriorul partidului. Trebuie să ne strângem toate resrusele pentru a-i convinge pe oameni că noi suntem soluția. Alții spuneau că vreau să cresc politic și acest lucru nu ar fi fost de dorit. Dar această perioadă s-a depărtat de noi. Am avut această discuție lămuritoare cu Marcel Ciolacu. Ne-am promis că dacă vom mai afla astfel de lucruri, să le comunicăm, să nu ne mai facem gânduri negative, să ne spunem imediat cum le aflăm și să mergem constructiv înainte. Avem prea multe de făcut împreună, ca să ne permitem astfel de situații conflictuale la vârful partidului. Mi s-a creat o imagine nepotrivită, ca fiind o persoană conflictuală. Cred că mi se trage din conflictul cu Liviu Dragnea.”, a spus Gabriela Firea la Digi24.

Citește și: Marcel Ciolacu: „Sunt toţi banii, măsuraţi! Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori”