George Simion, după consultările cu președintele Nicușor Dan: „AUR nu este partid extremist. Nu aș fi scos țara din UE și NATO”

După ce Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al majorității parlamentarilor și nu a putut forma Guvernul, președintele Nicușor Dan a convocat consultări la Palatul Cotroceni. După ieșirea de la consultări, George Simion a declarat că PSD greșește că nu dorește alianță cu AUR, întrucât România se află într-o situație dramatică.
Oana Anghel
23 iun. 2026, 14:23
George Simion, după consultările cu președintele Nicușor Dan:

Liderul AUR a ținut să sublinieze faptul că partidul său nu este unul extremist și că, dacă ar fi ajuns la guvernare, nu ar fi militat pentru ieșirea României din UE și NATO, ci doar pentru stoparea ajutoarelor către Ucraina.

Reconciliere națională, conceptul vizează reconcilierea societății. Inclusiv la alegerile din mai 2025 societatea a fost divizată artificial în pro-europeni și anti-europeni, lucru recunoscut ulterior de Nicușor Dan ca fiind fals. Nu aș fi scos țara din UE sau din NATO. Nu aș fi dat, însă, banii românilor către Ucraina.

O variantă de premier susținut de AUR se poate îndeplini la fel cum au existat și alte propuneri care au venit sau nu în fața parlamentarilor, din partea lui Nicușor Dan, prin votul a 233 de parlamentari. Suntem într-o nouă etapă, am trecut peste etichetări, peste minciuni, și acum totul este pe masă, așteptăm poziția celorlalte partide. Nu ne băgăm în viața internă a altor partide politice„, a declarat George Simion la ieșirea de la consultări.

Citeste si George Simion îi bate obrazul lui Becali: „Nu i-am promis lui Nicușor Dan că votăm Veștea. Domnul Becali nu spune întotdeauna adevărul”

Înaintea consultărilor cu AUR au avut loc consultările cu PSD. La ieșire, Sorin Grindeanu a fost ferm și a declarat că sub nicio formă PSD nu va face coaliție cu AUR.

Este o opțiune greșită având în vedere situația dramatică. Nu AUR a condus România, ci PSD. Noi avem legături bune de prietenie cu membri celorlalte partide, cu primari. Eu nu pot exclude nimic pentru că doresc să fiu parte a soluției, nu parte a problemei. Ceea ce vă spun acum este că vreau să trecem peste acest hop și cred că toți românii vor asta„, a mai declarat George Simion.

Întrebat dacă Nicușor Dan are o soluție pentru depășirea crizei, George Simion a afirmat că nu știe ce se află în „mintea încâlcită a lui Nicușor Dan„.

Nu pot califica ceea ce mintea încâlcită a lui Nicușor Dan va avea ca soluție. Vă pot spune doar că s-a greșit și s-a pierdut o lună esențilă, iar vina e la Palatul Cotroceni. Și trebuie să nu mai persistăm în greșeli„, a conchis liderul AUR.

Citeste si Va vota AUR un premier PSD? George Simion: „Dorința noastră este ca această majoritate parlamentară să se reflecte în următoarea formulă guvernamentală”