Gheorghe Benea, fost director Loteria Română, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Gheorghe Benea, fost director general al Companiei Naționale Loteria Română, a fost reținut de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
Iulian Tudor
16 sept. 2016, 08:14
Gheorghe Benea, fost director Loteria Română, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 septembrie 2016, a următorilor inculpați:

BENEA GHEORGHE, director general al Compania Națională Loteria Română (C.N.L.R.), la data faptelor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– luare de mită și 
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

RÎPANU OVIDIU, șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– luare de mită în formă continuată; 
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și 
– spălare de bani în formă continuată; 

De asemenea, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 15 septembrie 2016, față de următorii inculpați:

OLARU CORNELIA, referent în cadrul C.N.L.R. – Serviciului Achiziții și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și 
– luare de mită; 

NICULAE IULIAN CĂTĂLIN, asociat și administrator de drept al unei firme, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
– complicitate la spălare de bani în formă continuată. 

În aceeași cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, având calitatea de suspecți, respectiv: 

LĂZĂREANU REMUS LEONARD, director executiv al C.N.L.R., la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

GHEORGHIU DAN, șef Birou Transport în cadrul C.N.L.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

SORESCU NICOLAE VIRGIL, administrator al unei societăți comerciale cu activitate de comercializare autovehicule, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– complicitate de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și 
– spălare de bani în formă continuată; 

RĂDUCANU CONSTANTIN-BRĂDUȚ, administrator de firmă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

BENEA ALEXANDRA LAURA, fiica primului menționat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– complicitate la luare de mită și 
– spălare de bani; 

BRAN MARIUS, asociat și administrator de drept al unei firme, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
– complicitate la spălare de bani. 

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt: 

La data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naționale Loteria Română a atribuit unei societăți comerciale cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrată de suspectul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, în valoare de 13.386.378,73 lei pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul a fost inițiat, fundamentat și atribuit cu încălcarea prevederilor legale, prin licitație trucată anume pentru a favoriza respectiva societate comercială care a vândut astfel, Loteriei Române, autovehicule la un preț substanțial mai mare decât prețul pieței.
De exemplu, inculpații Benea Gheorghe, Rîpanu Ovidiu și suspectul Lăzăreanu Remus au inițiat procedura de achiziție fără a estima valoarea contractului de achiziție pe baza unor calcule care să aibă în vedere toate sumele plătibile; nu a fost întocmit un studiu de piață pentru determinarea valorii estimate a autovehiculelor noi achiziționate; nu a fost determinată nici valoarea estimată a parcului auto vechi al C.N.L.R. care urma a fi predat în sistem buy-back; nu a luat în calcul pentru determinarea valorii estimate a achiziției cheltuielile suplimentare – cu RCA, Casco, mentenanță – prevăzute în documente.

De asemenea, s-au preluat de la Sorescu Nicolae, reprezentantul dealerului auto, specificațiile tehnice ale autoturismelor comercializate de această societate comercială – date care ulterior au fost introduse în caietul de sarcini, iar în fișa de date a achiziției s-a impus introducerea unor condiții restrictive de participare, în scopul eliminării concurenței.

Prin inițierea, atribuirea și derularea acestui contract a fost creat un prejudiciu în dauna Companiei Naționale Loteria Română estimat la valoarea de 2.314.707 lei. 
În schimbul atribuirii contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea Loteriei române au primit sume de bani și bunuri după cum urmează:

În calitate de șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R. și în calitate membru în comisia de evaluare a ofertelor, inculpatul Rîpanu Ovidiu a pretins, la sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, pentru sine și pentru alții suma de 1.500.000 lei, 4 autovehicule noi, respectiv un autovehicul marca Cadillac; un autovehicul marca Hummer; un autovehicul marca Opel și un autovehiculului marca BMW și un număr de 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy back, din care a primit:
– suma totală de 1.081.061,96 lei, în perioada iulie-septembrie 2010 (bani remiși din conturile societății administrate de Sorescu Nicolae Virgil în contul unei firme aparținând lui Rîpanu Ovidiu
– 4 autovehicule noi respectiv un autovehicul marca Cadillac în sumă de 160.682,99 lei; un autovehicul marca Hummer în valoare de 139.364,72 lei; un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei și un autovehiculului marca BMW în valoare de 139.230 lei;
– autovehicule second hand în valoare de 1.179.029,68 lei, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011 

Din cele patru autovehicule preluate de Rîpanu Ovidiu, în cursul lunii iulie 2010, Benea Gheorghe, director general al C.N.L.R. a primit, prin intermediul fiicei sale, suspecta Benea Laura și pentru aceasta, autovehicul marca BMW în valoare de 139.230 lei.
Din cele patru autovehicule preluate de Rîpanu Ovidiu, suspecta Olaru Cornelia, referent în cadrul C.N.L.R. și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, în cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun în schimbul consemnării unor date nereale în documentația legată de licitație.

Pentru a ascunde adevărata proveniență a bunurilor/banilor ce fac obiectul infracțiunii de luare de mită, inculpatul Rîpanu Ovidiu, folosindu-se de două firme pe care le controla prin intermediul suspecților Niculae Iulian Cătălin și Bran Marius, a preconstituit relații comerciale nereale, vizând prestării de servicii fictive.

În acest sens, Rîpanu Ovidiu în înțelegere Sorescu Nicolae Virgil, a creat în sarcina societății administrate de ultimul menționat, beneficiară a contractului cu loteria, o ”datorie” fictivă, prin întocmirea unor contracte care atestau operațiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparența că banii nu ar fi fost primiți drept mită, ci în contul unor servicii IT, neprestate în realitate.
În același mod s-a procedat și cu mascarea mitei constând în cele patru autovehicule. Inițial, o sumă echivalentă cu valoarea acestora a fost transferată în conturile dealerului auto, însă, după câteva zile, suma a fost restituită sub pretextul achitării unor servicii IT neefectuate.
În paralel, după preluarea autovehiculelor învechite de la C.N.L.R. (în baza contractului de buy-back), societatea dealer auto a emis către una din firmele controlate de Rîpanu Ovidiu un număr de 182 de facturi fiscale (câte una pentru fiecare autovehicul primit de la C.N.L.R. în sistem buy back) în valoare de 1.212.935 lei.
Cu toate acestea, firma controlată de Rîpanu Ovidiu nu a achitat decât suma de 33.905 lei. 
Așadar, conform înțelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Rîpanu Ovidiu, la o suma simbolică, și autovehiculele second-hand preluate în baza contractului buy-back. Apoi, a fost inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Rîpanu Ovidiu figura în evidențele contabile ale dealerului auto.

Inculpaților Benea Gheorghe și Rîpanu Ovidiu, precum și celorlalți suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.

Inculpații Benea Gheorghe și Rîpanu Ovidiu urmează a fi prezentați, la data de 16 septembrie 2016, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul București.

Amintim că BENEA GHEORGHE și RÎPANU OVIDIU au mai fost trimiși în judecată într-o altă cauză, în calitate de persoane cu funcții de conducere în cadrul C.N. Loteria Română S.A. (detalii în comunicatul 2076/VIII/3 din 30 decembrie 2015).

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Gheorghe Benea, fostul șef al Loteriei Române a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție într-un alt dosar, în care valoarea prejudiciului a fost stabilită la peste 5,66 milioane de euro. Însă, potrivit unui raport al Curții de Conturi, pe vremea când Loteria Română era condusă de Gheorghe Benea prejudiciul stabilit a fost de peste 18 milioane de euro! În rechizitoriul DNA apar şi realizatorul TV Silviu Mănăstire şi Cozmin Guşă, acţionar Realitatea TV.

 

DailyBusiness
Seniorii vor primi a 13-a pensie! Cum se vor acorda ajutoarele financiare
Spynews
Cu ce se ocupă soțul Bellei Santiago, Nicu Grigore. Concurenții de la Power Couple sunt împreună de 8 ani
Bzi.ro
Ce avere au Andra și Cătălin Măruță, de fapt. Motivul pentru care nu vor divorța niciodată!
Fanatik.ro
Dinu Gheorghe, moment şocant de Crăciun! Ce a păţit fostul președinte de la Rapid cu o lună înainte să moară
Capital.ro
Bucurie enormă pentru Călin Georgescu. Anunț după raportul Comisiei de la Veneția: Revenim la normalitate
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Vin vești extraordinare pentru această categorie de români. Guvernul a stabilit o nouă zi liberă de la stat, pe data de 8 mai
Adevarul
Jaful care a șocat lumea: ce nu s-a spus până acum despre artefactele geto-dacice furate. România mai are doar 10 brățări regale
wowbiz.ro
România, la un pas să mai piardă un coif dacic! Coiful de la Agighiol, expus în flăcările incendiilor din Los Angeles
Spynews
O mamă și-a lăsat fiica vitregă de trei ani să se înece în mașina de spălat. Planul diabolic pe care l-a avut este terifiant
Spynews
”Sunt indisponibil emoțional”. Cristian Boureanu, dezvăluiri despre viața amoroasă! O fată i-a pus capac
Evz.ro
Noi detalii despre furtul tezaurului dacic. Se pot obţine urme de ADN de pe probele găsite
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
La cât ar putea ajunge bonurile de masă în 2025. Angajatorii vor avea de plătit impozite mai mari
Cancan.ro
BREAKING | Alin Stratan, un tânăr de 30 de ani, a fost găsit MORT într-o pădure din Iași
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare cântăreață. Va rămâne veșnic în sufletul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
"De ce m-ai lăsat, sufletul meu?" Mesajul tulburător transmis de iubita lui Alin Stratan, tânărul găsit spânzurat în pădure. Ana-Maria își va crește singură bebelușul, orfan de tată
substantial.ro
Situație de criză la metroul din București din cauza lipsei de personal
MediaFlux
Guvernul DĂ BANI pentru PENSII și ORE SUPLIMENTARE. Anunțul ministrului FINANȚELOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un asteroid riscă să lovească Pământul. Când spun specialiștii că ar putea avea loc incidentul: Poate produce o puternică explozie în atmosferă