Gică Hagi a anunțat lotul de 23 de jucători pentru meciul Suedia – România. Surprize uriaşe, nume mari lăsate acasă!

Gică Hagi (61 de ani) a anunțat lotul de 23 de jucători pe care se bazează la meciul cu Suedia, primul din noua ediție a Ligii Națiunilor, programat, vineri, 25 septembrie, de la ora 21:45, pe Strawberry Arena din Solna (Stockholm).
Marius Gherghe
24 sept. 2026, 10:19
Gică Hagi a anunțat lotul de 23 de jucători pentru meciul Suedia - România. Surprize uriaşe, nume mari lăsate acasă!
Gică Hagi a anunțat lotul de 23 de jucători pentru meciul Suedia - România. Surprize uriaşe, nume mari lăsate acasă!

Suedia – România, meci din Liga Națiunilor, va fi transmis în direct la Antena 1, iar online va putea fi urmărit prin intermediul platformei AntenaPLAY. Din păcate pentru românii din diaspora, deși AntenaPLAY este disponibilă în afara țării pentru o parte dintre producțiile sale, transmisiunile sportive sunt supuse restricțiilor de drepturi TV. În cazul partidelor din UEFA Nations League, inclusiv al meciurilor echipei naționale, accesul este limitat teritorial, astfel că utilizatorii aflați în afara României nu vor putea urmări confruntarea prin platforma online.

Gică Hagi va miza pe 23 de jucători la duelul cu Suedia, în timp ce alți nouă vor râmâne la Mogoșoaia pentru a se pregăti pentru următorul meci al naționalei.

„Echipa Națională a României va ajunge în această seară la Stockholm, unde mâine, de la ora 21:45, va debuta în noua ediție a Ligii Națiunilor în confruntarea împotriva Suediei. Fiind vorba despre o acțiune atipică și extrem de intensă, cu 4 meciuri programate în doar 10 zile, selecționerul Gică Hagi a decis să nu deplaseze întregul lot în Suedia. Astfel, nouă dintre cei 32 de tricolori convocați vor rămâne la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde se vor pregăti în continuare sub îndrumarea staff-ului. Jucătorii rămași în cantonament sunt: Daniel Bîrligea, Raul Opruț, David Matei, Cătălin Cîrjan, Marius Marin, Alexandru Cicâldău, Tony Strata, Bogdan Racovițan și Olimpiu Moruțan”, a precizat FRF.

Citeşte şi: Acuzaţii grave la adresa lui Gică Hagi înainte de Suedia – România. Selecţionerul ar fi favorizat un tricolor: „Pentru că trebuia să fie transferat!” VIDEO

Lotul final al lui Gică Hagi pentru Suedia – România

Portari: Ionuț Radu (Celta Vigo, Spania, 9/0), Otto Hindrich (Legia Varșovia, Polonia, 2/0), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin, Polonia, 0/0);

Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, Spania, 38/2), Radu Drăgușin (Fiorentina, Italia, 30/1), Andrei Coubiș (Lincoln City, Anglia, 3/0),  Virgil Ghiță (Hannover 96, Germania, 10/1), Andrei Burcă (Yunnan Yukun, China, 46/1), Matei Ilie (Kasimpașa, Turcia, 2/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei Borza (Corum, Turcia, 2/0), Lisav Eissat (Bristol City, Anglia 4/0);

Mijlocași: Tudor Băluță (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 8/0), Răzvan Marin (AEK Atena, Grecia, 75/12), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo, China, 87/15), Vlad Dragomir (Pafos, Cipru, 8/0);

Atacanți: Dennis Man (PSV, Olanda, 45/11), Darius Olaru (Saint-Gilloise, Belgia, 28/0), Ianis Hagi (Alanyaspor, Turcia, 54/8), Florin Tănase (Omonia, Cipru, 28/5), Valentin Mihăilă (Rizespor, Turcia, 36/5), Louis Munteanu (D.C. United, SUA, 6/3).

Citeşte şi: Soția lui Denis Drăguș, replică dură după accidentarea atacantului și plecarea de la națională. „Rușine să vă fie!”

Partida Suedia – România va fi condusă de Ondrej Berka, arbitru din Cehia. Acesta a fost delegat și la meciul amical cu Slovacia, pierdut de România cu 0-2, la Bratislava, după ratarea calificării la Cupa Mondială 2026. De asemenea, a condus și partida KuPS – Universitatea Craiova 1-1, din turul al treilea preliminar din Europa League. Arbitri asistenţi vor fi Matej Vlcek şi Kamil Hajek, iar al patrulea oficial a fost delegat Ondrej Pechanec. Arbitru video a fost nominalizat italianul Michael Fabbri, iar arbitru asistent video va fi cehul Karel Roucek.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT