Giedrius Arlauskis îşi va onora contractul scandent în vară şi va da 100% dacă va fi solicitat, a precizat Leonid IStrati.
„Giedrius Arlauskis nu mai vrea să continue la Steaua. El s-a simţit extraordinar la echipă până în momentul în care a fost trimis în tribună. Jucătorul mi-a sugerat să pornim pe un alt drum din luna iunie. Am comunicat Stelei decizia noastră.
La începutul acestei luni am decis de comun acord că e mai bine ca Arlauskis că continue în altă parte. E o decizie bărbătească şi demnă. Nu mai există nici o şansă ca el să rămână la Steaua. Jucătorul are oferte din Anglia, din prima ligă, şi Italia”, a spus Leonid Istrati la Dolce Sport.
Valeriu Argăseală, preşedintele CA al FC Steaua, a confirmat despărţirea iminentă de Giedrius Arlauskis.