Gigi Nețoiu a ajuns la Spitalul din Drobeta Turnu Severin duminică seara, în jurul orei 19.30, cu o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, care a fost solicitată la Secția din localitatea Vânjuleț a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, relatează informatiadeseverin.ro
Surse medicale au arătat că fostului acționar al FC Dinamo și U Craiova a suferit un infarct, el fiind transferat din Unitatea de Primiri Urgențe la Secția de Cardiologie, unde medicii l-au stabilizat, Nețoiu fiind monitorizat de aparate.
Aceleași surse au mai spus că în momentul în care starea pacientului va fi stabilă, cel mai probabil acesta va fi transferat la un centru de cardiologie intervențională din Timișoara.
Gigi Nețoiu este supravegheat în Spitalul din Drobeta Turnu Severin de opt cadre ale Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, sub custodia căruia se află.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Cristi Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos – trei ani şi opt luni, Mihai Stoica – trei ani şi şase luni, Jean Pădureanu – trei ani şi patru luni şi Gheorghe Popescu – trei ani, o lună şi zece zile.