Altercaţia sângeroasă a avut în centrul localităţii Bumbeşti Jiu, informează România TV. Un tânăr de 24 de ani a fost atacat de doi indivizi. Unul l-a pus la pământ iar celălalt l-a lovit în neştire, inclusiv cu un cuţit.
Citeşte şi Un poliţist din Iaşi a fost înjunghiat după o altercaţie în club
Tânărul de 24 de ani a fost dus de urgenţă la spitalul din localitate şi transferat apoi în Timişoara. Agresorul îi secţionase artera femurală iar medicii au fost nevoiţi să-i taie piciorul pentru a-i salva viaţa. Victima a fost internată în stare de şoc hemoragic.
Victima spune că nu ştie motivul pentru care a fost atacat. Agresorul a fost arestat şi este cercetat pentru tentativă de omor. El este cunoscut în Bumbeşti Jiu pentru numeroasele scandaluri pe care le-a provocat.