Greu de crezut. Parada modei la gâşte GALERIE FOTO

Parada de modă a gâştelor din Australia nu a putut decât să încânte ochii spectatorilor. Superbele fotomodele "ga-ga" au defilat pe podium cu eleganţă şi cu toalete pe măsura "rangului" lor de VIP-uri necuvântătoare.
Romania TV
25 apr. 2012, 13:16
Greu de crezut. Parada modei la gâşte GALERIE FOTO

Spectacolul de modă, care este urmat şi de o cursă „de viteză”, este organizat de Brian Harrington, care a iniţiat acest proiect particular.

„Gîştele au întotdeuna o garderobă care este schimbată după ultima modă, după cele mai recente stiluri. Dacă ar fi fiinţe umane, ar câştiga cei mai mulţi bani”, a mai spus Harrington, citat de Daily Mail.

 

Totuşi, „piesele de rezistenţă” ale spectacolului de modă au fost Domnul şi Doamna Gâscă, care „şi-au unit destinele” în cele mai mai rafinate şi mai sofisticate ţinute de mire şi mireasă.

Brian organizează spectacolul de modă în fiecare an, de 30 de ani. Fermierul australian mai spune că atunci când iese cu gâştele lui la paradă, pe stradă, toată lumea vine să le vadă şi le admiră.

 

Gâşteşe defilează şi sunt „escortate” de un câine pe tot traseul unde se desfăşoară parada. Brian a mai dezvăluit că el este cel care le curăţă şi le calcă toalete şi el îmbracă înainte de paradă.

 

 

 

 

 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Victor Ponta sfidează din nou! Ce a făcut pentru sârbi pentru cetăţenie? A pus România pe locul 2
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cum se face corect plinul de combustibil. Cei mai mulți șoferi greșesc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Schimbări la pensiile speciale! Crește vârsta de pensionare de la 1 ianuarie 2026
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”