„Prim-ministrul Sorin Grindeanu a dispus iniţierea demersurilor procedurale pentru desecretizarea stenogramei şedinţei de Guvern din 31 ianuarie 2017, având în vedere că, potrivit legii, această decizie se poate lua printr-un Memorandum adoptat în şedinţa Guvernului. După finalizarea acestor etape procedurale, vă va putea fi pusă la dispoziţie stenograma şedinţei de Guvern din 31 ianuarie 2017”, se arată într-un răspuns al biroului de presă la o solicitare News.ro.
Iniţial, în conferinţa de presă comună susţinută, joi, de Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu, premierul a răspuns unei întrebări de această temă, afirmând că stenograma va fi pusă la dispoziţia presei dacă vor exista solicitări scrise, făcute potrivit Legii privind accesul la informaţii de interes public.