Guvernul pune frână: Șefii companiilor de stat care au datorii și înregistrează pierderi nu mai pot primi măriri de salariu

Senatul a adoptat, luni, iniţiativa legislativă depusă de Oana Ţoiu, vicepreşedintă USR, care prevede interzicerea majorării indemnizaţiilor pentru şefii companiilor de stat care înregistrează datorii şi pierderi. În favoarea iniţiativei legislative au votat 104 senatori, iar 12 s-au abţinut. Iniţiativa merge la Camera Deputaţilor, pentru vot final, informează News.ro.
Alina Costache
05 oct. 2025, 22:21
Guvernul pune frână: Șefii companiilor de stat care au datorii și înregistrează pierderi nu mai pot primi măriri de salariu

Operatorii economici unde statul sau autorităţile locale deţin majoritatea acţiunilor şi care au datorii la bugetul de stat la sfârşitul anului precedent nu pot creşte remuneraţiile fixe ale membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere sau ale directorilor/ membrilor directoratului peste nivelul prevăzut în ultimul buget aprobat, arată USR într-un comunicat oficial.

„Legea noastră aduce o regulă simplă: performanţă înainte de privilegii. Trebuie să restabilim încrederea în deciziile statului, iar acest lucru nu este posibil atunci când principalii datornici sunt companii unde statul este acţionar majoritar. Aceste datorii de miliarde nu au fost doar tolerate, ci şi răsplătite adesea prin creşteri salariale ale consiliilor de administraţie. Odată cu adoptarea legii pe care am propus-o, conducerile companiilor de stat nu îşi vor mai putea mări salariile în timp ce au datorii la bugetul asigurărilor sociale, la sănătate sau alte impozite neplătite. Nu se mai poate ca unii antreprenori să aibă popriri pe conturi pentru fiecare leu datorat, iar alţii să îşi mărească salariile prin decizia statului, deşi datorează miliarde. Efectul nu este doar unul bugetar, ci şi moral”, a subliniat Oana Ţoiu, iniţiatoarea legii şi vicepreşedintă USR.

Citește și: EXCLUSIV Victor Ponta îi ironizează pe politicienii români care exagerează amenințarea Vladimir Putin: „Suntem fericiți că susținem Ucraina, că am câștigat în Moldova, dar o duc mai bine oamenii noștri? Nu, dar l-am învins pe Putin”

Potrivit USR, prin această iniţiativă se urmăreşte responsabilizarea managementului companiilor de stat şi oprirea unor practici abuzive, prin care şefii beneficiază de bonusuri, în timp ce compania înregistrează pierderi şi restanţe la plata taxelor şi impozitelor.

„Prioritatea şefilor din companiile de stat trebuie să fie încadrarea în buget şi performanţa economică, nu maximizarea beneficiilor personale”, subliniază formaţiunea.

„Consider că este de datoria noastră să transmitem un semnal clar: atâta timp cât compania înregistrează pierderi an de an, când există restanţe mari către stat, prioritatea absolută trebuie să fie redresarea economică, echilibrarea balanţei de plăţi şi încadrarea în bugetele aprobate, şi nu creşterea remuneraţiilor conducerii. Prin adoptarea acestei măsuri, facem un pas important pentru creşterea transparenţei, echităţii şi responsabilităţii în gestionarea resurselor economice şi financiare”, a spus senatorul USR Cătălin Mîndru în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului.

Citește și: EXCLUSIV Victor Ponta tranșează problema concedierilor de la stat: „Cum refacem bugetul României dacă pe cei mai buni îi trimitem afară iar pe cei din țară îi cocoșăm cu impozite?”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT