Hamas ar fi pregătit un atac asupra unor ținte israeliene sau evreiești în Germania. Șapte suspecți au fost arestați

Procurorii federali germani au pus sub acuzare șapte bărbați suspectați că fac parte din Hamas și care ar fi pregătit un atac asupra unor ținte israeliene sau evreiești din Germania ori Austria.
Andrei Ene
11 sept. 2026, 17:57
Hamas ar fi pregătit un atac asupra unor ținte israeliene sau evreiești în Germania. Șapte suspecți au fost arestați

Procurorii federali germani au pus sub acuzare șapte bărbați suspectați că fac parte din Hamas și care ar fi pregătit un atac mortal asupra unor ținte israeliene sau evreiești din Germania ori Austria. Potrivit anchetatorilor, planul ar fi depășit etapa unor simple pregătiri și ajunsese la un stadiu concret, fiind procurate inclusiv arme și muniție.

Cei șapte sunt acuzați că ar fi contribuit la procurarea de arme, că ar fi făcut parte dintr-o organizație teroristă străină și că ar fi participat la pregătirea unor acte de violență care ar fi pus în pericol securitatea statului, potrivit procurorilor federali germani de la Karlsruhe, citați de DW.

Citește și : Alertă în Orientul Mijlociu! Rebelii huthi din Yemen au capturat portul strategic Mokha de la Marea Roşie

Anchetatorii susțin că suspecții, arestați în Germania și în străinătate în ultimele luni, ar fi urmărit deja punerea în aplicare a unui plan concret de atac.

Potrivit procurorilor, suspecții ar fi contribuit la obținerea unor arme de foc și a muniției care urmau să fie folosite într-un atac împotriva unor reprezentanți ai Israelului, a unor persoane de origine evreiască sau a unor persoane considerate favorabile Israelului.

Planul ar fi devenit concret în iulie 2025, iar atacul ar fi fost programat pentru 7 octombrie 2025, la doi ani de la atacurile comise de Hamas în Israel pe 7 octombrie 2023.

Unul dintre suspecți este acuzat că ar fi înregistrat în avans un videoclip în care își asuma responsabilitatea pentru atac și anunța că acesta urma să fie comis în numele Hamas.

Toți cei șapte bărbați sunt acuzați și de infracțiuni privind regimul armelor. Trei dintre ei sunt acuzați suplimentar de încălcarea legislației germane privind controlul armelor de război.

Potrivit procurorilor germani, până la momentul arestării a trei dintre suspecți, în 1 octombrie 2025, gruparea ar fi reușit să obțină un arsenal format dintr-o pușcă automată funcțională, 13 pistoale funcționale și peste 700 de cartușe.

O parte dintre armele și muniția obținute ar fi fost transportată ulterior la Viena, în Austria, unde ar fi fost depozitată de un alt suspect. Acesta este anchetat separat în legătură cu presupusa implicare în plan.

Procurorii susțin că toți cei șapte suspecți făceau parte din Hamas și că mai mulți dintre ei ar fi primit de la oficialii de rang înalt ai organizației sarcina de a procura armele necesare.

Suspecții au fost arestați în perioada octombrie 2025 – mai 2026 și se află în continuare în arest preventiv.

Citește și : MAE, avertisment pentru românii care vor să călătorească în Italia. Traficul aerian poate fi perturbat din cauza grevelor

Un alt presupus participant, identificat drept Mohammed A., a fost arestat la Londra pe 3 noiembrie 2025, la solicitarea autorităților germane. Acesta nu a fost încă transferat în Germania și este cercetat separat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT