Meteorologii anunţă lapoviţă şi ninsoare la altitudini înalte în următoarele ore şi pe timpul nopţii, când temperaturile scad sub limita de îngheţ. Primii fulgi au apărut deja la Vîrful Omu.
PROGNOZA LA MUNTE pe două săptămâni. La munte, regimul termic va fi în scădere până la mijlocul primei săptămâni, apoi va crește ușor și treptat. Scăderea, la valorile diurne, va fi de la o medie de 13 grade, în prima zi, până la 5 — 6 grade, în data de 22 septembrie. Ulterior, media maximelor va ajunge la 6 — 12 grade. La valorile din cursul nopților, scăderea va fi de la o medie de 9 grade, la începutul intervalului, până la 0 și chiar—1 grad Celsius, către finalul primei săptămâni. Creșterea va însemna un regim termic, mediat la scara întregii regiuni, între 0 și—1 grad, la începutul perioadei de prognoză, spre 4 grade la sfârșitul acesteia.
Va ploua în perioada 19 — 21 septembrie, când cantitățile de apă vor fi însemnate, iar la altitudini mai mari, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Probabilitatea de apariție a altor ploi, însă nu pe arii foarte extinse, va fi în creștere în intervalul 25 — 30 septembrie.
PROGNOZA METEO OCTOMBRIE. Temperaturile medii lunare ale aerului vor fi mai ridicate decat normalul perioadei in cea mai mare parte a teritoriului, exceptand, local, regiunile nordice, centrale si vestice, unde acestea se vor apropia de media climatologica.
Cantitatile totale de precipitatii vor fi apropiate de norma in sud-estul si local in sudul tarii, iar in restul teritoriului vor avea o tendinta spre excedent.
PROGNOZA METEO NOIEMBRIE.Temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de norma in cea mai mare parte a tarii, posibil mai ridicate, local, in sud, sud-est si vest.
Cantitatile totale de precipitatii se vor incadra, in general, in normele climatologice in regiunile sud-estice si sudice, iar in rest vor putea fi excedentare.