ILEANA CIUCULETE a aflat că mai are puţin de trăit abia pe 22 februarie, după ce şi-a descoperit o umflătură suspectă, dar nedureroasă în partea stângă. Cornel Galeş a povestit că artista a simţit umflătura când stătea liniştitită şi se uita la televizor. O perioadă, umflătura apărea şi dispărea, dar în cele din urmă au decis să consulte un medic pentru a afla despre ce este vorba, a povestit jurnalista România TV Cristina Herea, care a discutat cu Cornel Galeş.
După primele investigaţii, medicii au decis să o interneze de urgenţă, deoarece anaizele erau foarte proaste, dar nici asta nu a speriat-o pe Ileana Ciuculete, care încă găsea puterea să glumească şi să ie veselă.
Medicii au descoperit că Ileana Ciuculete suferea de o formă de hepatită C nestudiată prea mult, fiind vorba despre o tulpină despre care nu se ştiu încă suficiente lucruri.
Cornel Galeş a dezvăluit că a existat inclusiv ipoteza unui transplant de ficat, dar, chiar şi aşa, artista ar fi avut şanse mici, de doar 20%, să îşi revină.
De asemenea, soţul Ilenei Ciuculete a povestit că încă dinainte de a afla că este bolnavă artista devenise mult mai sensibilă, mai afectată de tot ce se petrecea în jurul ei, şi spunea adesea că nu se mai regăseşte în această lume şi că nu mai simte că locul ei ar fi pe pământ
Ileana Ciuculete va fi înmormântată sâmbătă, la Cimitirul Străuleşti, în apropiere de locul de veci al fostului fotbalist şi antrenor Nae Manea, mort şi el în urma unui cancer hepatic.