Premierul demis Ilie Bolojan îl acuză pe fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan (PSD) de inconștiență și iresponsabilitate după ce acesta a lansat avertismente în spațiul virtual privind colapsul energetic iminent al României.
Ilie Bolojan a transmis, miercuri, într-o intervenție la B1 TV, că notificările primite de marile companii de limitare a consumului de energie electrică cu doar 24 de ore înainte de punerea în aplicare, despre care a atras atenția fostul ministru Bogdan Ivan, fac parte dintr-un plan de siguranță națională prevăzut de legislație și aplicat de toate cabinetele anterioare.
„Gândiți-vă că astăzi a apărut o postare a fostului ministru a energiei, domnul Ivan, care alarma pe toată lumea, agenții economici, și au primit notificări că vor fi decuplați, deci uitați-vă, nu mai avem energie, deci intrăm în blackout și așa mai departe.
Vă puteți da seama că asta este o atitudine iresponsabilă, pentru că ea este efectul sau a necunoașterii procedurilor legale sau a unei atitudini inconștiente în care creezi o frică, creezi, cum să vă spun, niște știri care n-au nicio legătură cu realitatea”, a declarat Ilie Bolojan, vizibil iritat de valul de zvonuri.
Premierul interimar susține că executivul a emis o hotărâre tehnică confidențială tocmai pentru ca numele marilor consumatori privați să nu fie folosite în campanii de dezinformare, afirmând că aceste companii cunosc clauzele și știu cum să reacționeze în caz de alertă.
„Există proceduri care se adoptă atunci când poți ajunge într-o situație dificilă. Și guvernul Grindeanu le-a adoptat atunci când a fost, dar nu le-a aplicat. Și acest guvern le-a adoptat și eu sunt convins că nu o să le aplicăm. Și ea ce spune?
Că se face o listă de companii mari, de mari consumatori care urmează să fie decuplați primii sau la care li se va reduce puterea alocată atunci când se poate ajunge la un deficit de energie în așa fel încât locuințele să nu fie afectate”, a detaliat șeful Executivului.
Astfel, Ilie Bolojan argumentează că mesajele transmise către întreprinderi sunt doar înștiințări administrative prin care sunt avertizate că, în caz de urgență, va exista o reducere temporară a puterii alocate între anumite ore prestabilite.
„E o procedură, e o înștiințare, dar de la o înștiințare că ești pe o listă să vi să anunți că intrăm în blackout este o dovadă de responsabilitate. Asta nu trebuie făcut, asta ține de conștiința ta. Iar atunci când ești pe post, trebuie într-adevăr să faci lucrurile care, v-am spus, nu sună bine.
De aceea, de multe ori, când este câte un proiect care se taie câte o panglică undeva, o inaugurare, vedeți o înghesuială de decidenți de la 10 în sus, pentru că toată lumea e în poză. Când trebuie anunțat ceva care nu sună bine sau când în spațiu public apare o propunere care ar putea fi interpretată negativ, nu mai stă nimeni în poza respectivă”, a concluzionat Ilie Bolojan.
Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei, susține că Executivul a încercat să testeze reacția publicăși a cerut șefului Guvernului să iasă public și să liniștească operatorii economici afectați de aceste avertismente.
„Domnule Bolojan,
De ce nu promiteți, în seara aceasta, că acele notificări pe care oamenii le-au primit deja nu vor fi urmate de nimic și că sunt doar o „formalitate”? Și, cu asta, veți pune capăt panicii pe care dumneavoastră înșivă, prin aceste notificări, ați creat-o. Dar nu o să faceți asta nici în această seară, nici în zilele care vor urma, pentru că știți foarte bine că ați „testat apele”. Însă vom temporiza această promisiune sau „asumare”, cum vă place să spuneți frecvent”, a transmis fostul ministru al Energiei pe Facebook.
Acesta afirmă că Ilie Bolojan a lansat „acuzații mincinoase și agresive”, în timp ce el nu a exagerat cu nimic.
„În monologul de la ora 19, Ilie Bolojan a ieșit la televizor cu acuzații mincinoase și agresive la adresa mea, pe principiul „cea mai bună apărare este atacul”. O spun clar și răspicat: marii consumatori de energie din țară au primit notificări privind limitarea consumului de energie electrică. Nu este o exagerare, nu este alarmism, este o REALITATE. Nu mă credeți? Mai jos aveți comunicarea. Vă invit să o citiți și să vă formați singuri opinia. Este sau nu o notificare privind limitarea consumului de energie? ATENȚIE! Cu doar 24 de ore înainte!”, a adăugat Ivan.
„Cel mai grav este că această comunicare a venit fără niciun fel de contextualizare. Mesajul este, practic: „Vă oprim curentul dacă deficitul național de energie depășește X MW.” Urmează o interpelare pe care o voi transmite prim-ministrului demis, prin care îi cer să explice concret de ce nu a făcut mai mult pentru a pune în siguranță Sistemul Energetic Național”, a anunțat parlamentarul.
Acesta a criticat și izolarea premierului interimar de realitatea economică, solicitând transparență totală în privința dialogului cu mediul de afaceri.
„Voi face răspunsurile publice, pentru că, în afară de emisiuni călduțe, în care lumea îi ciugulește din palmă, prea mult contact cu românii nu are. Domnule premier demis, faceți public cu câți mari consumatori ați luat legătura în ultimele zile pentru a le explica situația în care ne aflăm”, a subliniat fostul ministru.
Ulterior, chiar în timpul emisiunii la care Ilie Bolojan participa la B1 TV, Bogdan Ivan a venit cu o nouă postare.
„Domnule Bolojan,
Promiteți-le acum, în direct, marilor consumatori de energie din industrie că nu vor avea de suferit din cauza crizei energetice și că acele notificări sunt simple formalități!”, a conchis acesta.