Criza politică rămâne! Ilie Bolojan anunţă că PNL nu votează Guvernul Veştea: „Parlamentarii noştri vor părăsi sala la vot”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, anunță oficial că liberalii nu vor susține o majoritate alături de PSD. În schimb, liderul liberal propune ca soluție de deblocare un guvern minoritar susținut printr-un „pact național” pe șase luni.
Alexandra Dumitrescu
21 iun. 2026, 17:29
Criza politică rămâne! Ilie Bolojan anunţă că PNL nu votează Guvernul Veştea:

Duminică, 21 iunie, Ilie Bolojan a anunțat că, în contextul crizei politice, discuția din prima şedinţă a  Biroului Permanent Naţional s-a concentrat pe soluțiile pentru deblocarea acestei situații critice.

„Transparentă și asumată, așa cum rezultă din aritmetica parlamentară. În această situație, PNL nu va susține o astfel de soluție, iar recomandarea către grupurile noastre parlamentare este să părăsească sala în timpul votului. În ceea ce privește soluțiile de deblocare, am aprobat și vom propune atât partenerilor noștri cu care am discutat și există un acord de principiu pe această temă, cât și președintelui României, soluțiile pe care noi le vedem pentru a debloca în mod transparent situația guvernamentală.

Citește și: Acuzație explozivă după Congresul PNL. Pavel Popescu: „Votul a fost ca în comunism”/ Echipa Veştea contestă excluderile

Asta înseamnă că, nemaiputând funcționa pe o majoritate parlamentară transparentă, pentru că ne-am pierdut încrederea în Partidul Social Democrat, formula pe care o vedem fezabilă, în condițiile în care PSD nu și-a asumat răspunderea formării Guvernului, este o formulă de guvern minoritar. Pentru a putea funcționa acest tip de guvern este nevoie de un acord politic de tip național, în care, în următoarele șase luni, partidele semnatare să se angajeze că, indiferent cine va fi la guvernare, vor asuma câteva condiții de bază care țin cont de prioritățile noastre și de situația economică și bugetară actuală”.

Ilie Bolojan a mai declarat că sigura soluţie pentru rezolvarea crizei este învestirea unui guvern minoritar şi propune un pact pentru adoptarea de legi care să asigure absorbţia fondurilor din PNRR şi a menţinerii deficitului.

„Un astfel de pact național ar putea cuprinde următoarele aspecte: în primul rând, angajamentul oricărui guvern ca, cel mai târziu până la jumătatea lunii iulie, să își asume răspunderea în Parlament pentru toate proiectele care vizează reformele din PNRR, care nu au fost aprobate până în prezent. Fiecare dintre aceste reforme înseamnă sume de peste 700 de milioane de euro, iar cumulat sunt miliarde de euro pe care România, indiferent de guvern, trebuie să le atragă pentru a nu le pierde.

Al doilea element de bază este menținerea echilibrelor bugetare. Unul dintre angajamentele din PNRR presupune limitarea și plafonarea cheltuielilor de personal în sectorul public ca pondere din PIB. Orice depășire a acestor angajamente ar însemna corecții de peste un miliard de euro.

De asemenea, este vorba despre programul aprobat în perioada de primăvară privind susținerea investițiilor în România. Aceste programe, care au finanțarea prevăzută pentru anul în curs și pentru anii următori, ar trebui aprobate de orice guvern”.

Citește și: SURSE PSD a votat în unanimitate intrarea în Guvernul Veștea. Lista miniștrilor propuși de social-democrați

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT