Ilie Bolojan: „Vom depune la CCR argumentele în susţinerea celor patru măsuri contestate în pachetul de reformă administrativă”. Premierul o acuză voalat pe Renate Weber: „Este prima dată în ultimii trei ani când exercită prerogativa”

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți că Guvernul va depune la Curtea Constituțională argumentele prin care susține legalitatea a patru măsuri din pachetul de reformă administrativă contestate de Avocatul Poporului. Șeful Executivului a precizat că sesizarea instituției este un drept constituțional, dar a subliniat că este pentru prima dată în ultimii ani când această prerogativă este folosită în raport cu actualul Guvern.
George Russo
10 mart. 2026, 17:13
Ilie Bolojan:

Declarațiile au fost făcute într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care premierul Bolojan a prezentat pe larg motivele pentru care Executivul consideră că prevederile adoptate sunt justificate și necesare pentru creșterea eficienței administrației și pentru îmbunătățirea disciplinei fiscale și administrative.

„Vom depune la Curtea Constituţională argumentele în susţinerea celor patru măsuri contestate de Avocatul Poporului în pachetul de reformă administrativă. Avocatul Poporului are dreptul constituţional să facă o asemenea sesizare, dar este prima dată în ultimii trei ani când exercită această prerogativă”, a scris, marţi, pe Facebook, premierul Ilie Bolojan.

Una dintre măsurile contestate vizează posibilitatea ca un funcționar public să poată lucra, cu normă parțială, pentru două primării de comună, o soluție pe care Guvernul o consideră utilă mai ales pentru localitățile mici.

„În multe localităţi mici, un funcţionar nu are de lucru cu normă întreagă. Altora le este greu să îşi găsească oameni calificaţi pe anumite posturi. Un urbanist, de exemplu, nu are ce face cu normă întreagă la o primărie mică. Soluţia propusă încearcă să reducă cheltuielile de personal, fără să afecteze activitatea primăriilor, şi să permită angajarea de personal calificat în mediul rural, pentru a oferi servicii mai bune cetăţenilor”, a explicat premierul.

Potrivit acestuia, prevederea reprezintă doar o opțiune pe care administrațiile locale o pot utiliza pentru a deveni mai eficiente și pentru a valorifica mai bine competențele funcționarilor.

O a doua măsură contestată introduce obligația ca atât vânzătorul, cât și cumpărătorul unui imobil sau al unui mijloc de transport să prezinte certificat de atestare fiscală, care să ateste că nu au datorii la bugetul local.

„Până acum, doar vânzătorul avea această obligaţie. Este de bun-simţ ca un cumpărător care are bani pentru achiziţii importante să îşi plătească obligaţiile faţă de comunitate înainte de a face noi investiţii”, apreciază Ilie Bolijan.

Citeşte şi: Administraţia Prezidenţială îl costă pe fiecare român 4 lei pe an. Ce buget are la dispoziţie Nicuşor Dan şi pe ce este cheltuit

Un alt punct criticat de Avocatul Poporului se referă la posibilitatea ca autoritățile locale sau Agenția pentru Inspecție Socială să rețină până la o treime din anumite prestații sociale atunci când beneficiarii au datorii către autoritățile publice.

„Este corect ca un cetăţean să primească ajutoare, dar să nu contribuie deloc la funcţionarea şi dezvoltarea comunităţii în care locuieşte? Este în regulă să ai doar drepturi, fără să te achiţi de minime obligaţii?”, se întreabă prim-ministrul.

Cea de-a patra măsură vizează suspendarea permisului de conducere în cazul în care amenzile de circulație nu sunt plătite într-un termen considerat rezonabil de autorități.

„De ce este necesară? În România se încasează doar 40% dintre amenzile de circulaţie. Deci 6 din 10 persoane amendate nu plătesc. Nu este vorba doar despre sume importante pierdute de la buget. Este vorba despre eficienţa diminuată a unor măsuri de disciplinare a traficului în ţara cu cel mai mare număr de accidente rutiere cu victime din Uniunea Europeană. Cine rămâne mereu nepedepsit se va simţi liber să încalce legea din nou”, a mai explicat premierul.

Ilie Bolojan a afirmat că este convins că măsurile adoptate sunt conforme cu Constituția și reprezintă opțiuni legitime de politici publice.

„Eu cred cu tărie că aceste măsuri nu încalcă prevederi constituţionale, ci reprezintă opţiuni de politici publice menite să crească disciplina administrativă şi bugetară, dar şi siguranţa cetăţenilor. Nu putem avea o administraţie mai bună şi o ţară mai sigură fără să creăm şi condiţiile necesare, inclusiv în legislaţie, pentru asta”, apreciază Ilie Bolojan.

Avocatul Poporului a sesizat vineri Curtea Constituțională cu privire la mai multe prevederi din ordonanța de urgență adoptată de Guvern pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, act normativ care prevede inclusiv reducerea a mii de posturi din administrația publică.

Citeşte şi: Sosirea avioanelor americane la Kogălniceanu, pentru ”Epic Fury”, ar urma să fie aprobată miercuri în CSAT. Impactul războiului asupra pieței petroliere din România va fi evaluat în aceeași ședință

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT