Familia Aurei Ion a ajuns, luni, pentru prima oară în localitatea Horea şi a urcat la locul unde s-a prăbuşit avionul şi unde şi-a găsit sfârşitul şi studenta de 23 de ani în urmă cu un an.
Durerea a fost atât de apăsătoare, încât mama Aurei Ion abia s-a ţinut pe picioare, iar fratele tinerei a căzut în genunchi în zăpadă şi a început să plângă, ţinând în mâini o lumânare.
Studenta Aura Ion a fost declarată cetăţean de onoare al localităţii Horea, locul unde s-a prăbuşit avionul. O plăcuţă comemorativă a fost lucrată în cinstea ei, la fel ca şi pentru pilotul Adrian Iovan.
„Am hotărât prin Consiliul Local să se dea plachete comemorative celor doi decedaţi, victime ale accidentului. I s-a dat şi Aureliei Ion, dar din familie nu a venit nimeni să o ridice şi sperăm să vină în zilele acestea. Poate şi durerea a fost prea mare. Sunt unele persoane care trec greu peste nişte momente”, a declarat Marin Nicola, primar Horea.
Citeşte şi Romaniţa Iovan, declaraţie SFÂŞIETOARE la parastasul de 1 an al lui Adrian Iovan
Pe 20 ianuarie se va împlini un an de la tragedia din Munţii Apuseni. Cum rânduiala ortodoxă spune că parastasul de un an este unul dintre cele mai importante, Romaniţa Iovan s-a conformat şi a respectat în tocmai obiceiurile pentru pomenirea de un an a fostului soţ, Adrian Iovan. Parastasul a avut loc sâmbătă, 17 ianuarie, doar că de această dată creatoarea de modă a hotărât ca la parastas să fie prezent şi fiul ei, Albert.
Citeşte şi Un an de la TRAGEDIA DIN APUSENI. Reacţia lui RAED ARAFAT