Obiectul a trecut la câţiva centimetri de capul lui Benjamin Mendy şi de cel al lui Lucas Hernandez. Jurnalistul francez care a postat înregistrarea video susţine că nici Mendy, nici Hernandez nu ar fi fost vizaţi de „proiectil”, ci atacantul Olivier Giroud.
Peste 300.000 de persoane au fost prezenţi, luni, de-a lungul Bulevardului Champs-Elysees pentru a-i ovaţiona pe jucătorii care au câştigat Cupa Mondială.
Fanii au fost nemulţumiţi că festivitatea a durat prea puţin. Doar 12 minute au zăbovit ei pe bulevard, timp în care autocarul descoperit în care au defilat a străbătut o distanţă de 1,3 kilometri pe Champs-Elysees. Protocolul prevedea ca jucătorii să sărbătorească împreună cu fanii timp de o oră, dar programul a fost scurtat deoarece avionul cu care au sosit de la Moscova a întârziat.
Prefectul poliţiei Parisului, Michel Delpuech, a lăudat efortul forţelor de ordine, care au asigurat securitatea, în contextul „unei ameninţări teroriste latente, de nivel ridicat, dovedită, o ameninţare endogenă”.
Reprezentativa Franţei a câştigat Cupa Mondială la fotbal pentru a doua oară în istoria sa, după ce a învins, duminică, la Moscova, cu scorul de 4-2 (2-1), selecţionata Croaţiei.
Hernandez et Mendy proches de prendre un bout de bois en plein visage: l’impensable vidéo de Florian Zobenbiehler https://t.co/1vdtoMtu39 @FloZobenbiehler pic.twitter.com/N7ovvFuYUV
— L’important (@Limportant_fr) July 18, 2018