Incidente grave în Franța, după victoria echipei PSG în finala Ligii Campionilor. Doi morți și sute de arestări! VIDEO

Incidente grave în Franța după victoria echipei PSG în finala Ligii Campionilor. Sărbătorirea primului triumf al echipei pariziene în cea mai importantă competiție intercluburi din lume a degenerat și s-a soldat cu doi morți și sute de arestări.
Irina Dumitrescu
01 iun. 2025, 15:10
Incidente grave în Franța, după victoria echipei PSG în finala Ligii Campionilor. Doi morți și sute de arestări! VIDEO

Echipa Paris Saint-Germain (PSG) a câştigat în premieră Liga Campionilor (Champions League), după ce a trecut în finală, sâmbătă seară, de Inter Milano, scor 5-0. PSG a reuşit astfel tripla istorică: Ligue 1, Coupe de France şi Champions League.

După încheierea partidei, mii de oameni au ieșit pe străzi în Paris și în alte orașe din Franța, pentru a sărbători primul triumf al PSG în cea mai importantă competiție intercluburi din lume.

Bucuria celebrării succesului a degenerat însă în incidente violente, în urma cărora doi oameni au murit și sute au ajuns în arestul Poliției.

Citește și PSG – Inter 5-0 în finala Champions League. Ce n-a văzut Parisul!

Astfel, în localitatea Dax din sud-vestul Franței, un adolescent de 17 ani a fost murit la spital după ce a fost înjunghiat în piept, iar la Paris un bărbat pe scuter a fost lovit de o maşină şi a murit din cauza rănilor.

”A avut loc la sărbătorirea PSG, însă faptul că ar fi vorba despre suporteri nu poate fi confirmată în acest moment şi nu a fost evocată” în acnhetă, au anunţat, inițial, autoritățile din Dax.

Evenimentele violente au început în jurul orei locale 23:15 (duminică, 00:15, ora României), la puţin timp după fluierul final al finalei Ligii Campionilor.

Primele incidente au avut loc pe şoseaua de centură a Parisului, unde manifestația de bucurie a degenerat, astfel că a fost nevoie de intervenția Poliției.

Potrivit Prefecturii de Poliție din capitala Franței, într-o primă fază au fost arestate 59 de persoane, ”în principal pentru deţinere de mortiere de artificii şi produse de incendiere”.

Violețele s-au concentrat apoi pe Boulevard Périphérique şi Champs-Élysées. Un magazin de încălţăminte de pe cel mai frumos bulevard din lume a fost jefuit înainte ca poliţia să reușească să intervină, fiind arestate ulterior circa treizeci de persoane.

Tot pe Champs-Élysées, au avut confruntări cu forțele de ordine, în care manifestanții – ieșiți în stradă, teoretic, pentru a sărbători triumful echipei PSG – au aruncat în polițiști cu materiale pirotehnice.

În urma incidentelor, au fost reținute 559 de persoane, dintre 320 au fost plasate în arest preventiv (254 la Paris), a anunţat Ministerul de Interne, potrivit agenției AFP.

În ziua de dinainte finalei Ligii Campionilor, prefectul Poliției din Paris, Laurent Nunez, anunțase o operațiune de securitate ”masivă” în capitala Franței, cu 5.400 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi, notează news.ro.

După victoria istorică a lui PSG, una dintre vedetele acestei echipe, Ousmane Dembélé, a făcut apel la calm în timpul manifestațiilor de pe străzi.

„Va fi incredibil la Paris. Dar, vă rog, să nu spargem nimic! Fără violenţă. Suntem liniştiţi, doar sărbătorim”, a declarat fotbalistul, pentru postul de televiziune Canal+.

Jucătorii lui PSG ar urma să participe duminică, pe Champs-Élysées, la o paradă programată să înceapă la ora locală 17.00.

Citește și Două poduri s-au prăbușit în Rusia, provocând deraierea a două trenuri. Șapte persoane au murit și peste 60 au fost rănite VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT