Florile sale proaspete cu parfum plăcut au virtuți medicale, culinare și cosmetice, scrie secretele.com. Culese primăvara, le putem folosi imediat sau le punem la uscat, pentru a profita de ele pe tot parcursul anului, pregătindu-le sub formă de:
Citeşte şi Beneficii nebănuite ale tărâţelor de psyllium. Ce afecţiuni vindecă
Infuzie
Peste două lingurițe de flori uscate turnăm o ceașcă mare de apă fiartă. Acoperim și lăsăm la infuzat 10 minute. Putem bea 2-3 cești/zi (infuzia să fie caldă pe cât posibil) în caz de guturai, frisoane, tuse, gripă, bronșită sau pentru scăderea febrei.
De asemenea, infuzia din flori de soc ajută la o ușoară creștere a transpirației și în felul acesta la eliminarea toxinelor. Această calitate face din soc un excelent aliat pentru tratarea artritei și a gutei.
Și dacă adăugăm că florile de soc preparate sub această formă simplă (infuzie) ne curăța foarte ușor ficatul, atunci este cazul să bem câte 3 cești pe zi, dintre care una dimineața la trezire.
Comprese
Un pumn de sare grunjoasă, două de flori de soc și două de flori de mușețel se pun într-un litru de oțet din vin. Punem la fiert timp de 15 minute. Imbibăm bine compresele în lichidul obținut și le aplicăm pe părțile dureroase.
Se pot întrebuința și dacă suferim de hemoroizi, aplicându-le local, repetând zilnic metoda până la vindecare.
Citeşte şi Nu mai arunca apa în care fierbi ouăle. Are beneficii neştiute
Baie
În caz de crampe musculare, ne pregătim o baie caldă, adăugănd frunze de soc. Stăm 20 de minute, după care facem rapid un duș rece la picioare.
Vin
Se lasă la macerat, două zile, 30 g de flori și frunze tinere de soc într-un litru de vin alb, apoi strecurăm amestecul.
Pentru a trata rinichii cu probleme, putem bea câte 2 pahare mici/zi.
Fie că vorbim despre articulații dureroase, bronșită, constipație, curbaturi, febră, flatulență, ficat leneș, furunculoză, gută, hemoroizi, ciclu menstrual, retenție de apă, tuse ar fi imposibil să nu găsim o rețetă din soc potrivită.
Socul merită pe deplin denumirea de „farmacia naturală”. Profitați de planta miraculoasă, atunci cât o vedeți peste tot!