Actorul George Alexandru a murit subit. Împlinise 58 de ani în luna noiembrie. Inima lui a încetat să bată într-o sală de operaţie a Spitalului Fundeni. Medicii au încercat să-i salveze viaţa, dar o infecţie gravă i-a fost fatală.
George Alexandru a pus suflet în fiecare rol pe care l-a interpretat. De la intrus, la străinul din tren, până la asasin sau securist. Pe toate le-a jucat impecabil. A primit de fiecare dată recompensa supremă a publicului: ropote de aplauze.
George Alexandru a murit cu sufletul trist. Teatrul Notarra, acolo unde a lucrat toţi anii carieiei sale, s-a închis. Ultima piesă în care a jucat s-a numit „Viaţa e suferinţă”.
„George Alexandru a fost unul dintre cei mai devotaţi actori ai teatrului. A jucat în ultima premieră în acest teatru, „Viaţa e suferinţă”. Din păcate, actorii trăiesc propriile frustrări, enigme şi toate astea se depun pe sufletul lor odată cu personajele pe care le joacă”, a spus Marinela Ţepuş, managerul Teatrului Nottara.
Actorul va avea parte de ultimele aplauze luni, pe 4 ianuarie. Trupul său neînsufleţit va fi depus în foaierul Teatrului Notarra.
Citeşte şi A murit actorul George Alexandru