INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat în decembrie la 3,3%, cel mai mare nivel din august 2013

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna decembrie la 3,32%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care ouăle s-a scumpit cu 43,2% în ultimul an, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Alina Costache
12 ian. 2018, 07:51
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat în decembrie la 3,3%, cel mai mare nivel din august 2013

În luna noiembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de 3,23%, în creştere faţă de octombrie, când a fost de 2,63%, şi faţă de septembrie, când a fost 1,77%.

Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în decembrie, în medie, cu 0,32%, comparativ cu luna noiembrie.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,44%, în medie, faţă de luna noiembrie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,28%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,21%.

Comparativ cu decembrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în decembrie 2017 cu 4,07%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,11%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,22%.

Faţă de luna decembrie 2016, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în decembrie 2017, la ouă (43,2%), transportul aerian (23,3%), unt (22,77%), energie electrică (12,2%) şi fructe proaspete (11,06%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în ultimul an, cu 5,85%.

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative.

În ultima prognoză, publicată în noiembrie, Banca Naţională a României (BNR) a estimat că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 2,7% la finalul anului trecut, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

Totodată, BNR a lăsat neschimbată prognoza de 3,2% pentru finalul anului 2018 şi a estimat un nivel de 3,1% pentru septembrie 2019.

Citeşte şi Banca Mondială a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2018 şi în 2019

 

Spynews
Știrile Antena Stars. Magicianul Robert Tudor, țepuit de un șofer de ride-sharing. Cum s-a întâmplat totul: ”El câștigă câte...” / VIDEO
Bzi.ro
Babs s-a afișat cu un milionar celebru! Cum a fost surprinsă fosta iubită a lui Dorian Popa
Fanatik.ro
Când și în ce oraș va juca România cu Olanda. Program complet optimi EURO 2024
Capital.ro
NU ai voie să te urci așa la volan. Legea rutieră a intrat în vigoare din martie 2022
Playtech.ro
ȘOC! Emilia Ghinescu, cu SÂNII la vedere! Atenție, poze de INFARCT!
DailyBusiness
Poliția Română face angajări! Peste 1.000 de posturi sunt disponibile
Adevarul
Pluralul cuvântului „complex”, exercițiul care i-a pus in dificultate pe elevi la Evaluarea Națională
Spynews
Mireasa. Direct din culise. Fanii îi cer Mariei Lungu să se împace cu Cristian Marinescu. Cum a răspuns blondina
Spynews
Cine este și cu ce se ocupă Diandra Doris, ispita de la Insula Iubirii! Este urmărită zilnic de zeci de mii de persoane pe rețelele de socializare / FOTO
Evz.ro
Obiectele care îți influențează viața. Ce ar trebui să poarte fiecare zodie
Impact.ro
ȘOC! Monica Bîrlădeanu SE CĂSĂTOREȘTE cu Valeriu Gheorghiță! Am aflat DATA NUNȚII
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
wowbiz.ro
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Cancan.ro
Cutremurător! Fiica Iuliei Albu, afectată de cancerul tatălui: 'Nu era...'
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Cât cer interpreții de muzică populară pentru a cânta la o nuntă! Tarifele sunt de ordinul miilor de euro. „Se pare că oamenii vor”
Capital.ro
Este obligatoriu în România. S-a dat ordin de la UE. Măsura se aplică în toate statele membre
StirileBZI
Se acordă un nou ajutor de la minister! Cine va primi banii
Prosport.ro
GALERIE FOTO. „Devoratoarea de milionari” din Călărași i-a înnebunit pe englezi!
stirilekanald.ro
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
substantial.ro
Georgia învinge Portugalia cu 2-0 la Euro 2024; Turcia trece de Cehia cu 2-1
MediaFlux
Decizia FINALĂ privind CENTRALELE de APARTAMENT. S-a DAT LEGEA
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?