Instanţa supremă a redeschis dosarul „Flora”, în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren

Magistraţii instanţei supreme au decis redeschiderea dosarului "Flora", în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren în perioada în care era primar al Capitalei.
Iulian Tudor
13 iun. 2017, 05:12
Instanţa supremă a redeschis dosarul

„Admite cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. (…) constată legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr. 22/II-2/2017 din 6 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus infirmarea parţială a Ordonanţei nr. 149/P/2016 din 18 noiembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi redeschiderea urmăririi penale în acest dosar. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 149/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dispusă prin Ordonanţa nr. 22/II-2/2017 din 06 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, se precizează în decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ptrivit News.ro.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în 30 martie, ca procesul vizând redeschiderea dosarului Flora să fie mutat la instanţa supremă.

Redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat, în 2003, când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren pe care fostul deputat Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora, a fost solicitată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost chemat, în 24 mai 2016, la Tribunalul Bucureşti, în acelaşi dosar, în urma unei plângeri pentru acuzaţia de abuz în serviciu, depusă de vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, fost partener de afaceri al lui Dumitru Puzdrea.

Potrivit plângerii lui Cătălin Năstase, Traian Băsescu ar fi făcut un abuz în serviciu când a avizat retrocedarea terenului, situat în zona Dămăroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocând un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro.

Reclamantul a contestat durata procesului în care Traian Băsescu este intimat, însă Cătălin Năstase nu a fost prezent la termenul de judecată din 24 mai 2016.

“Mai am mulţi dintre ăştia care fac plângeri în 2015 din 2003? Mă judec oriunde”, a spus Băsescu în sala de judecată.

Fostul preşedinte a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că este vorba de o reclamaţie din 2015 pentru o restituire din 2003.

“N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu-l cunosc pe Cătălin Năstase, nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu vine la termen”, a mai spus Traian Băsescu. 

 

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Animalul crescut de români, dar care ajunge mai mereu la export. Statul îți dă 100 de euro pe exemplar dacă îl ai în curte. Puțini oameni cunosc schema financiară
Capital.ro
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Statul face concurență băncilor! Ce randament au în 2024 titlurile de stat
Adevarul
EXCLUSIV. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale: „Nu mai pot fi spectator și să văd cum se duce țara-n cap“
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Ce escrocherie! Infractorii au golit conturile cu un singur telefon
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Constantin Chiriac, Președintele FITS, Transportat la Spital după un Episod Lipotimic
MediaFlux
Putin AMENINȚĂ România! Pregătește o CONFRUNTARE DIRECTĂ
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?