Invenţie INEDITĂ. Brăţara cu ŞOCURI ELECTRICE pentru a scăpa de obiceiurile proaste VIDEO

O companie americană a dezvoltat o brățară menită să-i ajute pe oameni să renunțe la obiceiurile proaste, administrându-le un șoc electric de fiecare dată când nu-și ating obiectivele. Printre aceste obiceiuri pot fi lenevitul în pat dimineața, prea mult timp petrecut pe social media sau chiulul de la ora de gimnastică.
Alina Costache
02 nov. 2014, 11:42
Invenţie INEDITĂ. Brăţara cu ŞOCURI ELECTRICE pentru a scăpa de obiceiurile proaste VIDEO

Utilizatorul pur și simplu alege un obicei prost de care dorește să scape, îl programează în aplicația smartphone a brățării și alege pedeapsa pe care aceasta o va administra. Aceasta poate varia de la o vibrație sau un semnal sonor, până la trimiterea unui șoc electric ușor de până la 300 de volți, relatează DPA.

Prin asigurarea unui stimul negativ ori de câte ori este repetat un obicei prost, creierul va începe treptat să asocieze acest stimul cu comportamentul respectiv. De-a lungul timpului, creierul va stabili în cele din urmă o legătură puternică între obiceiul prost și pedeapsa corespunzătoare, așa încât nu va mai fi nevoie de șoc — va apărea o înclinație instinctivă de a nu mai roade unghiile sau de a nu mai lenevi în pat, de exemplu.

Dispozitivul, dotat cu tehnologie radio Bluetooth și alte aplicații, poate fi utilizat, teoretic, pentru aproape orice, dar așa cum este conceput în acest moment pare să se concentreze pe trei domenii principale: somn, exerciții fizice și productivitate.

Funcția de somn, de exemplu, îl va trezi pe purtătorul brățării cu vibrații mici pe încheietura mâinii, dar dacă încearcă să moțăie sau accelerometrul încorporat nu detectează mișcare, va fi abordat cu un șoc. Funcția de exercițiu va permite să fie introdusă locația sălii de gimnastică și ora acestei activități sau locul de muncă și ora de începere a programului. Dacă telefonul nu intră în perimetrul locației fixate în perioada de timp determinată, atunci pedeapsa este plata unei penalizări, postarea eșecului pe Facebook sau șocul electric. Funcția de productivitate, pe de altă parte, va lucra cu conectorul din Chrome și va permite selectarea site-urilor pe care utilizatorul dorește să le evite sau să le utilizeze mai rar.

Pe de altă parte, dispozitivul nu doar pedepsește comportamentul rău, ci este conceput și pentru a-i recompensa pe utilizatori pentru atingerea obiectivelor. Dacă acestea sunt îndeplinite în mod constant, de exemplu, utilizatorul poate câștiga bani de la alți utilizatori care nu și le îndeplinesc.

Brățara a fost dezvoltată de o companie din Boston sub denumirea „Pavlok”, de la numele fiziologului rus Ivan Pavlov, renumit pentru studiile sale din 1918 privind conceptul de condiționare clasică.

Dispozitivul este menit să ajute la schimbarea comportamentelor și să permită utilizatorilor să se tranforme în persoana care doresc să devină. Compania intenționează să conecteze în viitor dispozitivul la alte aplicații și dispozitive pentru a lărgi evantaiul obiceiurilor proaste ce urmează a fi corectate.

Aparatul urmează să iasă pe piață în aprilie anul viitor și compania afirmă că a primit deja aproximativ de 1.000 de pre-comenzi, potrivit Agerpres.

DailyBusiness
Românii vor plăti rate mai mari. ROBOR a urcat la 5,58% pe an
Spynews
”Ei știu că noi aveam un plan”. Ce mesaj le transmite Adriana Bahmuțeanu copiilor ei. Vedeta luptă în continuare să îi ia acasă, după moartea lui Silviu Prigoană
Bzi.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Fanatik.ro
Stațiunea din România ascunsă în Munții Retezat perfectă pentru turiști în lunile decembrie și ianuarie. Se află într-o zonă spectaculoasă, plină cu peisaje sălbatice, iar aici găsești cazări foarte bune
Capital.ro
Adio, nu te vom uita! Marele cântăreț ne-a lăsat în lacrimi. Am mai pierdut o legendă
Playtech.ro
Silviu Prigoană și-a făcut singur parastasul de 40 de zile acum 16 ani: ce spun preoții despre acest obicei neobișnuit
DailyBusiness
Se schimbă legislația. Se confiscă plăcuțele de înmatriculare și certificatul mașinii
Adevarul
Singura „legumă” care produce vitamina D „la fel ca oamenii”. Beneficiile uluitoare, explicate de un cercetător
wowbiz.ro
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui tati»"
Spynews
Imagini de colecție cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu în ziua nunții. S-au căsătorit pentru prima dată în 2003
Spynews
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Evz.ro
Chec cu ciocolată și nuci. Cel mai gustos desert de post
Ego.ro
Atac la Silviu Prigoană, chiar și după ce a murit! ”L-am blestemat!”
Prosport.ro
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
kanald.ro
Gabriela Lucuțar, pusă într-o situație dificilă după înmormântarea secretă a lui Silviu Prigoană. „Regina Întunericului” face un apel către Honorius Prigoană: „Au fost niște probleme”
Cancan.ro
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Permisul de conducere trebuie schimbat până la 19 ianuarie 2025! Anunț pentru cei care s-au născut după 1971. Unde se aplică
StirileBZI
Creștere alarmantă a prețurilor alimentelor! Costurile au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
stirilekanald.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
substantial.ro
Muncitor din Buzău decedat după prăbușirea unui mal de pământ
MediaFlux
LOVITURĂ pentru SENIORI! NU și-au PRIMIT PENSIA! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Autorul celui mai misterios cântec de pe internet a fost identificat după 40 de ani