UPDATE. La ieşirea din spital, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o nouă declaraţie, explicând că majoritatea victimelor sunt inconştiente şi că a reuşit să discute cu o singură persoană şi cu părinţii mai multor tineri răniţi.
„Am vizitat toţi pacienţii care au fost internaţi cu arsuri. Majoritatea sunt grav răniţi după spusele medicilor, o singură persoană a fost conştientă şi am putut să vorbesc un pic cu ea. Am vorbit cu mama unui pacient care este inconştient, toată lumea este profund indurerată, lumea este revoltată şi sper să reuşim să avem rezultatele anchetelor foarte repede şi dacă se impune să schimbăm anumite norme, să nu se mai întâmple niciodată o astfel de tragedie. După voi merge la Cotroceni, la ora 12 l-am invitat pe Oprea şi pe domnul Arafat ca să-mi prezinte primele concluzii şi să-mi spună direct ce s-a întâmplat după părerea lor, după care voi merge probabil la locul tragediei”, a adăugat preşedintele Iohannis.
Preşedintele României spune că este îndurerat de cele întâmplate.
„Sunt îndurerat, sunt cutremurat, dar în acelaşi timp sunt şi revoltat, pt că o astfel de tragedie de proporţii s-a întâmplat în mijlocul Bucureştiului. Atâţia oameni tineri nevinovaţi au murit, mulţi sunt răniţi, voi merge acum să îi vizitez, să încerc să vorbesc cu ei. Este o mare tragedie şi cred că este foarte important să tragem deja primele învăţăminte de aici, tragedia se datorează şi faptului că s-a abordat după principiul „merge şi aşa”. Am indicii că nu au fost respectate reglemenatări, sper ca autorităţile să termine repede şi ferm anchetele şi să avem concluzii cu care putem să explicăm părinţilor, fraţilor victimelor de ce s-a întâmplat tragedia. Am fost toată noaptea în legătură cu autorităţile, procuratura generală, i-am rugat să vină cât se poate de repede cu concluziile, să vedem ce trebuie să facem ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Am fost cutremurat la ştirea că sunt victime, e ceva ce nu trebuie să existe şi am antamat deja de azi-noaptea ideea doliului naţional, vom avea azi o hotărâre de guvern. Le mulţumesc celor care au fost acolo şi au intervenit, echipajele şi-au făcut datoria, medicii, şi cred că autorităţile îşi fac toată datoria, este pt unii prea târziu, dar e bine că am avut o reacţie rapidă„, a declarat preşedintele Klaus Iohannis atunci când a intrat în spitalul Floreasca.
Citeşte şi Klaus Iohannis, mesaj pe Facebook după tragedia din clubul Colectiv: „Sunt cutremurat”
Citeşte şi INCENDIU în Club Colectiv. Mărturie cutremurătoare: „Probabil aşa arată infernul”
O explozie puternică urmată de incendiu s-a produs, vineri seară, în jurul orei 23.10, în clubul Colectiv din Capitală, situat în apropiere de Maternitatea Bucur. În localul respectiv urma să aibă loc un concert al trupei Goodbye To Gravity, iar alături de aceasta urmau să urce pe scenă și artiști români. În cauză a fost deschis dosar penal.
27 tineri au murit, dintre care unul la Spitalul Universitar, iar alte 180 de persoane au fost rănite, dintre care câteva zeci nu au avut nevoie de spitalizare. Mai multe persoane au fost resuscitate în stradă, fără succes, de către medicii sosiţi la locul tragediei. Printre morţi s-ar afla, potrivit unor surse, şi toboşarul trupei Goodbye to Gravity, care concerta în Club Colectiv cu ocazia lansării unui album nou, de pe care, ironic, primul extras pe single era numit „The Day We Die” (Ziua în care vom muri, în traducere).
162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arşi, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Judeţean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colţea, Budimex şi Spitalul Grigore Alexandrescu, potrivit comunicatului MAI.
Familiile victimelor pot obţine informaţii suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 şi 021/3122547.
Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanţe şi echipaje SMURD la spitalele indicate.
Surse apropiate anchetei susţin că organizatorii concertului nu aveau aprobare pentru folosirea de materiale pirotehnice.
Raed Arafat şi Gabriel Oprea efectuează un tur al spitalelor la care au fost transportaţi răniţii. Mulţi dintre ei sunt în stare gravă, pe ventilatoare: „Avem locuri suplimentare la Militar, la spitalul SRI, la Agripa Ionescu. Lucrurile se stabilizează şi se va face o analiză exactă. Trebuie să vedem care este situaţia, pentru arsurile necesită o perioadă foarte lungă de tratament”.
Gabriel Oprea a declarat că „sâmbătă dimineaţă la ora 7.00 va avea loc o întâlnire de urgenţă cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu toţi miniştrii şi cu toţi responsabilii”. Pe surse, s-a vehiculat informaţia că în urma acestei tragedii ar urma să se declare zi de doliu naţional.
Autorităţile au făcut apel către populaţie să doneze sânge pentru victimele tragediei de la Club Colectiv. TOT CE TREBUIE SĂ ŞTII DESPRE DONAREA DE SÂNGE
UPDATE: Printre victime s-ar număra şi bateristul trupei Goodbye To Gravity, care concerta vineri seară în Club Colectiv. La concert, la care intrarea a fost gratuită, ar fi asistat şi Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, care ar fi fost şi el rănit, însă ar fi în afara oricărui pericol.
„Un stâlp îmbrăcat într-un material inflamabil a luat foc şi s-a degajat fum toxic. S-a instalat panica, lumea s-a îngrămădit către uşi, iar când s-a deschis uşa flacăra a izbucnit în afară. Mulţi au căzut în uşă, ieşirea s-a blocat, iar din afară se auzeau strigătele după ajutor. Nu se putea intra. Au fost oameni care au ars complet, nu mai aveau haine pe ei, alţii au scăat cu arsuri uşoare”, a povestit, pentru România TV, Gabriel, un tânăr care ieşise din club chiar cu câteva minute înainte de izbucnirea incendiului.
Familiile tinerilor care se aflau în club s-au deplasat fie la locul tragediei, fie la spitalele de urgenţă, încercând să afle detalii despre aceştia. Din păcate, medicii nu îi pot ajuta cu prea multe informaţii, deoarece cei mai mulţi dintre răniţii care au ajuns la spitale nu aveau acte asupra lor. Ministerul de Interne a deschis o linie telefonică specială pentru familiile victimelor: 0212069291
Surse medicale au declarat pentru România TV că majoritatea răniţilor care au ajuns la spitalele din Capitală sunt în stare foarte gravă, cu şanse mici de supravieţuire. Astfel, este posibil ca numărul morţilor să crească. Tinerii care au ajuns la spital au, majoritatea, arsuri foarte grave pe suprafeţe mari din corp, dar şi pe căile respiratorii, astfel că au nevoie să fie ventilaţi mecanic.
Gabriel Oprea, ministrul de Interne, s-a deplasat şi el la faţa locului: „Este o mare tragedie, este alarmă generală, l-am informat şi pe preşedintele Iohannis. Sunt 25 de morţi, toate forţele disponibile au fost mobilizate„.
Citeşte şi Klaus Iohannis, mesaj pe Facebook după tragedia din clubul Colectiv: „Sunt cutremurat”
Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat că, potrivit primelor informaţii, 88 de răniţi au fost transportaţi către toate spitalele de urgenţă din Capitală, urmând ca, după ce vor primi îngrijiri şi vor fi stabilizaţi, aceştia să fie redistribuiţi, în funcţie de gravitatea stării lor. La faţa locului au intervenit 11 echipaje de pompieri, 28 de echipaje de la SMURD, 29 de la Ambulanţa Bucureşti. De asemnea, la locul tragediei au fost mobilizate 21 de autospeciale cu echipament de terapie intensivă, dar şi medici şi asistenţi de la Spitaul de Urgenţă Floreasca. „S-a lucrat şi s-a încercat resuscitarea mai multor victime, dar intoxicaţia cu fum şi stopul cardiac au fost iremediabile. S-au transportat 88 de persoane cu autospeciale de la SMURD şi de la Ambulanţă. Având în vedere numărul mare al răniţilor, aceştia au fost transportaţi la toate spitalele de urgenţă, urmând ca ulterior să fie rearanjaţi în funcţie de gavitate. O parte din echipamentele necesare pentru Spitalul de Arşi a fost relocat de la Spitalul Fundeni, din ordinul ministrului Sănătăţii. Pompierii au încheiat intervenţia în interior şi aşteptăm să redea totul la procuratură. În Bucureşti nu ştiu să mai fi fost aşa ceva de la Giuleşti încoace„, a declarat Raed Arafat.
Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, a declarat, la România TV, că toate gărzile în spitalele de urgenţă au fost suplimentate: „Asigurăm echipamente necesare, au fost aduşi medici de acasă în situaţiile în care se impunea. Toate gărzile au fost suplimentate, au fost redirecţionate ventilatoare de la alte spitale„.
Potrivit martorilor, tavanul a luat foc şi s-a prăbuşit. Localul nu avea ieşire de urgenţă, iar sutele de oameni aflaţi în club s-au îngrămădit spre ieşire, călcându-se, efectiv în picioare. Nu se ştie nimic despre membrii trupei.
Secretarul de stat din Ministerul de Interne Raed Arafat s-a deplasat la locul tragediei, la fel ca ministrul Gabriel Oprea, pentru a gestiona situaţia. Toţi angajaţii instituţiilor de intervenţie au fost mobilizaţi, după ce s-a declarat COD ROŞU de urgenţă.
La faţa locului s-au deplasat zeci de echipaje de pompieri, de la ambulanţă şi de la SMURD. Martorii din blocurile de locuinţe din jur, dintre care unii au încercat să salveze cât mai multe persoane până la sosirea echipajelor de salvatori, spun că în clădire se află, încă, zeci de persoane, fapt confirmat şi de Raed Arafat, laRomânia TV. „Numărul victimelor s-ar putea să crească. S-au deplasat la faţa locului mai multe ambulanţe, echipaje SMURD, echipaje de la ISU şi de la pompieri. Avem acolo ambulanţe pentru victime multiple, spitalul mobil şi încercăm să salvăm cât mai multe vieţi”, a declarat Raed Arafat, la România TV.
În momentul producerii exploziei, în club se aflau cel puţin 200 de persoane, printre care mulţi minori. Organizatorii concertului anunţaseră încă dinainte de eveniment că la concert vor putea vedea efecte pirotehnice spectaculoase.