Ion Cristoiu: „Dosarul lui Călin Georgescu este un DEZASTRU din punct de vedere juridic” / „De ce tace preşedintele în problema măsurilor sălbatice de austeritate?”

Ion Cristoiu a argumentat faptul că orchestrările de tip „fascist” sau „legionar” din dosarul lui Călin Georgescu nu se bazează pe probe solide, ci este inflamat artificial. Scriitorul a menționat că fostul candidat la prezidențiale prezintă o atitudine mai degrabă naționalistă, decât una legionară sau fascistă. „Din punct de vedere juridic, este un dezastru. Potrivit legii, chiar legea aia respectivă, nu ai voie să citezi dintr-o personalitate controversată, chestii antisemite sau fasciste. Călin Georgescu nu a zis niciodată așa. De când și până când procurorii sunt istorici? 99% din cuvintele lui Georgescu sunt naționaliste, nu fasciste. Orice român își dă seama că aceste acuzații sunt de doi lei. Acuzațiile nu sunt nici măcar compromițătoare.”

Cristoiu consideră că, în contextul corupției, traficului de droguri și al infracțiunilor cu adevărat grave din societatea românească, anchetarea lui Călin Georgescu este o diversiune lipsită de nuanță. De asemenea, acesta a subliniat și a atacat lipsa de curaj a magistraților de la Curtea Constituțională. „Când are loc o infracțiune, când cineva este trimis în instanță, într-o țară ca în România unde sunt droguri, crime, afaceri de corupție, a trimite un om în judecată pentru propagandă legionară este o prostie. Nu e conspirație, e prostie. Procurorul acela este o slugă. Scandalul cu CCR a dovedit încă o dată de ce niciun judecător nu a fost împotriva anulării alegerilor.”

Alte articole

Călin Georgescu îi reclamă la CSM pe Nicușor Dan și pe deputatul PNL Alexandru Muraru. Ce fapte invocă liderul ”suveraniștilor” din România

Bolojan, contrazis de CSM pe tema banilor din PNRR dependenți de reforma pensiilor speciale. ”Măsurile propuse de Executiv nu contribuie la îndeplinirea jalonului 215”

Ion Cristoiu: Cea mai mare întrebare postdecembristă: De ce tace președintele în chestiunea măsurilor de austeritate, de o rară sălbăticie?

Indiscutabil, România trece printr-o criză majoră, una dintre cele mai mari crize din perioada post-decembristă, criză provocată de măsurile de austeritate, de o rară sălbăticie, și afectând întreaga populație. Aceste măsuri sunt justificate printr-o dramatizare. O dramatizare, pentru că e limpede că e o exagerare a unei situații reale, o dramatizare de tip Ilie Bolojan și de tip USR, pentru că Ilie Bolojan este un userist, iar dramatizarea constă în faptul că suntem pe marginea prăpastiei, suntem cu spatele la zid, trebuie să luăm aceste măsuri.

Dacă nu le luăm, ne ia dracul și ni se sugerează, ba chiar ni se spune direct, că vinovați sunt guvernările anterioare: PSD, PNL. Adică de vină sunt Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în timp ce domnul Ilie Bolojan este salvatorul României. Sigur, ne putem întreba dacă nu cumva această dramatizare – că este o dramatizare – nu e o operațiune de cult al personalității a lui Ilie Bolojan.

El este salvatorul națiunii, el salvează România de pe marginea prăpastiei, el merge prin guvern, el ține conferințe de presă. Eu cred că este una dintre cauze. Situația economică a României este dificilă, am semnalat-o și eu, ca și alți analiști, în perioada campaniilor electorale, dar cauza nu constă în proasta guvernare a lui Marcel Ciolacu sau a lui Nicolae Ciucă, ci în faptul că România a avut o perioadă, un an și jumătate de campanie electorală. Au fost anulate alegerile prezidențiale, iar alegerile prezidențiale ne-au costat enorm. De anul trecut până în mai, România a fost paralizată.

Aceasta este și una dintre cauze. Însă guvernul, prin miniștri, încearcă să comunice public nevoia ca România să strângă cureaua pentru că, așa e, încearcă – încearcă, pentru că nu reușesc – pentru că toți, în frunte cu Ilie Bolojan din guvern, n-au talent de oameni apolitici, n-au carismă, n-au nimic. Adică este ca și cum ți-ar spune un contabil că ai dat faliment.

Bă, ai dat faliment! Și atât. El zice, își pune palma în fund și pleacă. Bun. Problema fundamentală este următoarea:

Unde e președintele României? În cazul acestei crize majore, acestei tulburări uriașe a societății românești, nu știm care va fi reacția societății, în condițiile în care românilor li se dramatizează, la fiecare 24 de ore, situația economică. În momentul în care se iau măsuri de o austeritate, de o sălbăticie, în premieră, în perioada post-decembristă, este normal ca președintele României să intervină. Unul dintre avantajele, instrumentele puterii prezidențiale – despre care am vorbit în mandatul lui Klaus Iohannis – este cuvântul, mesajul.

Președintele este ales prin vot universal și, în mod firesc, el se adresează națiunii când sunt mari probleme, chiar și când sunt probleme mai mici. Trebuie să se adreseze națiunii. Până acum, Nicușor Dan nu a spus nimic.

Normal era să existe un mesaj către națiune, nu o conferință de presă, pentru că o conferință de presă este diluată, sabotată de tot felul de întrebări și răspunsuri. Era nevoie de un mesaj către națiune. Nu știu, poate de susținere a acestor măsuri, dar un mesaj emoționant, în care să li se ceară românilor, măcar să-i înduioșeze, să simtă că măcar și lui îi pare rău, dar că nu avem ce face. Nu! Domnul președinte tace, cu atât mai ciudat, cu cât domnia sa, o lună de zile, ne-a spus că se ocupă de deficitul bugetar.

Deci el a fost cel care a lansat teza, iar acum ne transmite că, de fapt, e treaba guvernului. Cum e treaba guvernului? Păi o lună de zile ne-a spus că e treaba președinției, da? În locul lui vorbește purtătorul de cuvânt? Păi, măi, bun, președintele trebuie să iasă și să ne spună, să spună clar: este de acord cu aceste măsuri?

Le sprijină? Nu le sprijină? Este de acord că nu trebuie să le sprijine? Pentru că, până la urmă, el l-a numit pe Ilie Bolojan, „fiorosul”, „austerul”, și, dacă nu intervine, înseamnă că acceptă. Adică, totuși, rămâne această întrebare:

De ce tace președintele? Nu e de acord cu aceste măsuri? Vrea să-l lase să-și rupă gâtul, să-l lase pe Bolojan să-și rupă gâtul? Eu cred că este, încă o dată, întrebarea, cea mai mare întrebare post-decembristă: De ce tace președintele?