Iranul și-a închis spațiul aerian, SUA și Israel atacă puternic. Ayatollahul Ali Khamenei ar fi rănit, palatul său din Teheran e distrus complet FOTO

Tensiunile din Orientul Mijlociu au escaladat, după ce presa americană a relatat că Statele Unite au lansat atacuri asupra Iranului, într-o operațiune coordonată cu Israelul. Potrivit The New York Times, care citează un oficial american, SUA s-au implicat direct în loviturile asupra teritoriului iranian.
Alina Costache
28 feb. 2026, 15:50
Iranul și-a închis spațiul aerian, SUA și Israel atacă puternic. Ayatollahul Ali Khamenei ar fi rănit, palatul său din Teheran e distrus complet FOTO

UPDATE Presa locală citează surse oficiale israeliene ce vorbesc despre o posibilă rănire sau chiar eliminare a liderului suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei. Informațiile nu sunt deocamdată confirmate, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, locuința din Teheran a lui Khamenei a fost distrusă complet de armata israeliană, potrivit imaginilor din satelit de la Airbus Defence and Space, obținute de New York Times.

Știrea inițială

Informația este confirmată și de Associated Press, care transmite că SUA participă la ofensiva declanșată de Israel. Un oficial israelian din domeniul apărării a declarat pentru Reuters că operațiunea desfășurată în cursul dimineții a fost coordonată cu partea americană.

Vezi și A început războiul! SUA și Israelul au atacat Iranul, explozii la Teheran! E stare de urgență în toată țara VIDEO

Explozii în Teheran și fum în apropierea centrelor de putere

Potrivit relatărilor din presa iraniană, un fum dens a fost observat în districtul din Teheran unde locuiește liderul suprem Ayatollahul Ali Khamenei. Ziarul iranian Shargh, citat de The New York Times, notează că zona afectată include și palatul prezidențial și sediul Consiliului Național de Securitate.

Locuitorii capitalei au raportat mai multe explozii în centrul orașului. Agenția iraniană Fars susține că mai multe rachete au lovit zona Republic din Teheran.

În paralel, Al Jazeera transmite că Ayatollahul Ali Khamenei nu se mai află în capitală, fiind transportat într-o locație necunoscută din țară, pe fondul atacurilor care ar fi vizat şi casa acestuia.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat că operațiunea reprezintă un „atac preventiv” împotriva Iranului. Surse citate de Reuters afirmă că planificarea a durat luni de zile și ar fi fost realizată în coordonare cu Washingtonul.

În Israel, autoritățile au ridicat nivelul de alertă, anticipând o posibilă ripostă iraniană. În Ierusalim au sunat sirenele de alarmă, iar populația a primit mesaje pe telefoanele mobile prin care este îndemnată să se adăpostească.
Armata israeliană a anunțat că, începând de sâmbătă dimineață, întreg teritoriul a trecut de la nivelul „Activitate maximă” la „Activitate esențială”, măsură ce presupune restricții sporite și limitarea activităților neesențiale. Totodată, spațiul aerian israelian a fost închis pentru zborurile civile. La rândul său, Iranul și-a închis complet spațiul aerian.

Lideri ai opoziției israeliene și-au exprimat sprijinul pentru operațiunea militară. Yair Lapid a transmis un mesaj de unitate, afirmând că „în astfel de momente, nu există coaliție și opoziție, ci un singur popor și o singură armată”.

De asemenea, Avigdor Liberman a făcut referire la sărbătoarea Purim, evocând figura biblică a lui Haman, spunând că „așa cum l-am învins pe Haman, îl vom învinge și pe Khamenei”.

Citește și EXCLUSIV Băsescu avertizează că va fi ”un dezastru” dacă SUA bombardează Iranul. ”E risc și pentru Europa, pentru că Iranul va încerca să lovească oriunde”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT