Jaf armat la Cluj-Napoca. Casiera a fost ameninţată cu un pistol şi un cuţit, hoţii au plecat cu banii

Două persoane necunoscute au jefuit o sală de jocuri din Cluj-Napoca, după ce au ameninţat o casieră cu un pistol şi cu un cuţit.
Filip Stan
17 apr. 2019, 09:32

"Poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară cercetări pentru identificarea şi depistarea unor persoane care, în cursul dimineţii, au pătruns într-o sală de jocuri de pe raza municipiului Cluj-Napoca şi, sub ameninţarea casierei, au reuşit să sustragă circa 7.000 de lei. În urma acestui incident, nicio persoană nu a fost rănită", precizează IPJ Cluj. Jaful a avut loc pe strada Aurel Vlaicu, din cartierul Mărăşti.

"Din primele cercetări rezultă că ar fi vorba de două persoane care au avut asupra lor un cuţit şi un pistol, despre care nu se ştie încă dacă a fost real sau nu. În cauză a fost înregistrat un dosar penal privind comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul Penal", au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au explicat că există şi imagini de pe camerele de supraveghere, acestea însă nu vor fi făcute publice deocamdată.

„Poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară cercetări pentru identificarea şi depistarea unor persoane care, în cursul dimineţii, au pătruns într-o sală de jocuri de pe raza municipiului Cluj-Napoca şi, sub ameninţarea casierei, au reuşit să sustragă circa 7.000 de lei. În urma acestui incident, nicio persoană nu a fost rănită„, precizează IPJ Cluj. Jaful a avut loc pe strada Aurel Vlaicu, din cartierul Mărăşti.

„Din primele cercetări rezultă că ar fi vorba de două persoane care au avut asupra lor un cuţit şi un pistol, despre care nu se ştie încă dacă a fost real sau nu. În cauză a fost înregistrat un dosar penal privind comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul Penal„, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au explicat că există şi imagini de pe camerele de supraveghere, acestea însă nu vor fi făcute publice deocamdată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT