Potrivit surselor citate, CSM a încuviințat cererea procurorilor pentru propunerea de arestare preventivă, iar în prezent magistratul se află în drum spre Capitală, fiind adus cu mandat.
Joi, judecătorul Nicușor Maldea de la Tribunalul Caraș-Severin s-a prezentat din nou la DIICOT în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu, la bancrută frauduloasă și la fals intelectual. La sediul DIICOT, Nicușor Maldea a declarat că nu a luat mită, însă a recunoscut că cineva i-a oferit bani, dar a refuzat să îi primească.
Procurorii DIICOT — Structura Centrală au efectuat miercuri o percheziție în municipiul Reșița, într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, care a fost sprijinit de un judecător.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, a fost constituit un grup infracțional organizat, sprijinit de către un magistrat judecător, care, fiind învestit cu soluționarea unor dosare privind insolvența unor societăți comerciale, a pretins și primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăți.
După intrarea în faliment, unul dintre membrii grupului infracțional, având calitatea de lichidator judiciar, a procedat la vânzarea bunurilor acestor societăți în faliment, la prețuri subevaluate, către alte societăți controlate de către membrii grupului, societăți care, la rândul lor, au valorificat bunurile respective către terți la o valoare mult mai mare„, susțin procurorii.