Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, refuză să comenteze numele posibililor miniştri din cabinetul pe care premierul desemnat Siegfried Mureşan îl va propune, spunând că nu a discutat cu acesta nici despre nume, nici despre portofolii. El afirmă că, de la momentul propunerii lui Mureşan pentru funcţia de prim-ministru, cele trei partide care au anunţat că îl susţin nu au discutat aceste aspecte. ”Nu eram în situaţia în care să împărţim noi structura Guvernului în trei”, arată Kelemen.
”Nu pot comenta deloc lista aceasta fiindcă noi nu am avut nicio discuţie despre structură şi despre portofolii. (…) Aseară am stat până la zece jumate pe program, pe ideile principale din program, fără să deschidem acest subiect. Deci nu pot comenta”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la Euronews România.
De altfel, liderul formaţiunii maghiare a susţinut că, de la momentul propunerii lui Mureşan pentru funcţia de prim-ministru, cele trei partide care au anunţat că îl susţin nu au discutat despre portofolii şi nume de miniştri.
”Noi am discutat despre ideile din… mai ales pe zone de fiscalitate, pe câteva zone mai dificile, ce ar trebui să facem dacă am avea posibilitatea să avem un guvern, dar nu am discutat despre portofolii. Pur şi simplu n-am avut de ce să discutăm despre portofolii, că nu eram în situaţia în care să împărţim noi structura Guvernului în trei”, a argumentat Kelemen.
El a subliniat că programul de guvernare nu a fost finalizat, acesta putând fi terminat în momentul în care vor fi desemnaţi şi miniştrii.
Kelemen a adăugat că programul de guvernare va fi unul pentru maximum doi ani, având în vedere că România este la jumătatea ciclului electoral.
”E aproape gata, staţi liniştiţi că va fi un program foarte bun. Înainte de termenul de zece zile, vineri după-masă, cel târziu spre seară, va fi în Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri”, a susţinut Kelemen Hunor.
Kelemen: Ideea de creştere este exclusă nu numai la TVA, la toate taxele şi impozitele. Chiar există o idee, eliminarea taxelor parafiscale
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, anunţă că ”în niciun caz” programul de guvernare propus de Guvernul Siegfried Mureşan nu va prevedea creşterea TVA şi nici a altor taxe. ”Ideea de creştere este exclusă nu numai la TVA, la toate taxele şi impozitele. Chiar există o idee, eliminarea taxelor parafiscale”, arată el.
Surpriză în Guvernul Mureșan. Bolojan și Fritz, pe lista de vicepremieri (surse)
„De crescut, în niciun caz! Noi am spus că, dacă condiţiile economice ne permit, trebuie să mergem spre scădere, dar asta nu poţi să spui astăzi că se face mâine-poimâine, evoluţia economică ne va da un indiciu”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la Euronews România, referindu-se la prevederile din programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan în ceea ce priveşte TVA.
Liderul formaţiunii maghiare a spus că programul de guvernare va propune chiar eliminarea unor taxe parafiscale.
„Ideea de creştere este exclusă nu numai la TVA, la toate taxele şi impozitele. Chiar există o idee, eliminarea taxelor parafiscale. Eu am spus că mai puţin din zona culturală, fiindcă pentru asociaţiile de creatori trebuie să păstrezi acea finanţare care vine din timbrul cultural, timbrul literar, muzical, arhitectural şamd. Chiar vrem să reducem taxele parafiscale, nu doreşte nimeni să crească taxele. Taxarea muncii trebuie redusă, e o altă idee pe care o veţi regăsi în program”, a explicat Kelemen Hunor.