„Cu toate că Raportul MCV validează rezultatele activităţii mele în fruntea Ministerului Public, la fel şi datele din bilanţ care vor fi făcute publice în cursul lunii martie, în condiţiile în care numele meu şi funcţia pe care o reprezint sunt asociate în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei pe care o conduc, am decis – ca un gest de responsabilitate şi onoare – să îmi depun demisia din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, explică procurorul general într-un comunicat de presă.
Procurorul general Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie-noiembrie 2015. Potrivit unor surse Agerpres, media deplasărilor procurorului general ar fi de două pe zi.