„În opinia noastră, prin modul în care a fost adoptată, legea menţionată încalcă principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) şi de art. 75 din Constituţie, astfel cum a fost acesta dezvoltat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (2) din Constituţie, precum şi convenţiile internaţionale la care România este parte”, arată şeful statului în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.
De asemenea, Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse Legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.