Klaus Iohannis: România este dispusă să sprijine preşedinţia finlandeză a Consiliului UE

Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta, Roberto Musneci, pe ambasadorul agreat al Republicii Coreea, Kim Yong-Ho, pe ambasadorul agreat al Bosniei şi Herţegovinei, Slavisa Ceranic, şi pe ambasadorul agreat al Republicii Finlanda, Marjut Akola.
Romania TV
25 iun. 2019, 12:21
Klaus Iohannis: România este dispusă să sprijine preşedinţia finlandeză a Consiliului UE

Președintele României a urat ambasadorilor bun-venit şi mult succes, asigurându-i de întregul sprijin al autorităților române în îndeplinirea mandatelor.

Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul agreat al Ordinului Suveran Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos și de Malta, domnul Roberto Musneci, Președintele Klaus Iohannis a salutat relațiile foarte bune dezvoltate de România cu Ordinul Suveran de Malta, evidențiind proiectele desfășurate de acesta în țara noastră în domeniile social, medical și umanitar, având ca scop creșterea gradului de incluziune socială și ajutorul acordat categoriilor sociale vulnerabile. Ambasadorul Roberto Musneci a subliniat foarte bunele relații bilaterale și a exprimat intenția de a continua acțiunile derulate de Ordin în România, inclusiv prin implementarea Acordului-cadru de cooperare bilaterală în domeniul asistenței umanitare, semnat anul trecut la nivel guvernamental.

În cadrul primirii ambasadorului agreat al Republicii Coreea, domnul Kim Yong-ho, Președintele Klaus Iohannis a salutat dinamica dialogului politic subsumat Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Coreea, unicul astfel de parteneriat pe care țara noastră îl are cu un stat din Asia. Președintele României a încurajat o mai bună valorificare a potențialului cooperării economice bilaterale, inclusiv prin atragerea de noi investiții coreene pe piața românească. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a exprimat sprijinul pentru reglementarea pașnică a situației din Peninsula Coreeană. La rândul său, ambasadorul Kim Yong-ho a salutat poziția României în acest dosar, exprimând, în plan bilateral, disponibilitatea companiilor coreene de a coopera în domeniile infrastructurii, energiei, industriei auto, tehnologiei informației și comunicațiilor, agriculturii. Ambasadorul coreean și-a manifestat, totodată, interesul pentru dezvoltarea contactelor interumane la nivelul cetățenilor celor două țări.

Cu ocazia întrevederii cu ambasadorul agreat al Bosniei și Herțegovinei, domnul Slaviša Ćeranić, Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat sprijinul politic al României pentru parcursul european al Bosniei și Herțegovinei și a încurajat consolidarea cooperării dintre cele două țări în domenii de interes reciproc, precum cel economic și sectorial. Ambasadorul Slaviša Ćeranić a mulțumit pentru sprijinul României pentru parcursul european al Bosniei și Herțegovinei și a exprimat încredere în intensificarea cooperării bilaterale pe parcursul mandatului său, inclusiv în domeniile științei, educației și culturii.

În cadrul dialogului cu doamna Marjut Akola, ambasadorul agreat al Republicii Finlanda, Președintele României a salutat caracterul foarte bun al relațiilor bilaterale și a subliniat dorința de aprofundare a cooperării la nivel economic și sectorial, în special în domeniul educației. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul, împărtășit de doamna ambasador, de a menține constant dialogul pe perioada deținerii de către Finlanda a Președinției Consiliului UE, în contextul convergenței de vederi pe o serie de dosare europene și al continuității agendei comune de priorități, exprimând disponibilitatea României de a sprijini Președinția finlandeză. Ambasadorul Marjut Akola a apreciat în mod deosebit rezultatele înregistrate de România în exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene. La rândul său, doamna ambasador a prezentat prioritățile Finlandei în exercitarea Președinției rotative. În plan bilateral, Ambasadorul Marjut Akola a exprimat satisfacție pentru dezvoltarea relațiilor dintre România și Finlanda, evidențiind inclusiv interesul pentru continuarea cooperării în domeniul educației.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT