Legea pensiilor, în dezbaterea Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor

Comisia pentru muncă şi protecţie socială dezbate, luni, proiectul de lege privind sistemul public de pensii.
Filip Stan
10 dec. 2018, 04:49
Legea pensiilor, în dezbaterea Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor

Ministrul Muncii Marius Budăi a precizat că proiectul ar putea fi aprobat în Camera Deputaţilor în această săptămână.

„Eu pot să vă spun în calitate de deputat că luni şi marţi vom dezbate legea pensiilor unde voi trimite doi secretari de stat şi, în măsura timpului, voi ajunge şi eu la comisia de specialitate. Va merge preşedintele Casei Naţionale de Pensii împreună cu un secretar de stat care a lucrat la acest proiect. Ne propunem ca imediat după aprobarea în comisia de specialitate, să fie votul în plen. Noi ce am spus că vom face este să o aprobăm în Parlament săptămâna viitoare, cel mai târziu peste două săptămâni”, a spus vineri Budăi.

În 26 noiembrie, Senatul a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, fiind înregistrate 81 de voturi ”pentru”, 12 – ”împotrivă” şi opt abţineri.

Proiectul a fost adoptat cu amendamente de formă, nu de fond faţă de varianta Guvernului.

În expunerea de motive se arată că actul normativ are ca obiect de reglementare eliminarea inechităţilor dintre beneficiarii sistemului public de pensii, în ceea ce priveşte categoriile de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionării. Prin acest act normativ, pensionarul este definit ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Principalele reglementări incluse în proiectul de lege vizează extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare prin valorificarea perioadei de master şi doctorat cu durata normală de studii, redefinirea gradelor de invaliditate şi permiterea cumulului pensiei de invaliditate cu venituri din activităţi profesionale, instituirea unor praguri minime ale pensiilor raportate la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, introducerea ajutorului pentru soţul supravieţuitor care reprezintă 25% din pensia soţului decedat şi poate fi cumulat cu propria pensie, stabilirea modalităţii de calcul al pensiei prin introducerea unui nou instrument denumit valoarea punctului de referinţă (VPR).

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT