Legea privind diminuarea risipei alimentare, AMÂNATĂ până în decembrie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) susţine că, în urma dezbaterilor publice privind diminuarea risipei alimentare, a rezultat necesitatea instituirii unor noi termene. Astfel, legea va fi amânată până la sfârşitul lunii decembrie 2017.
Iulian Tudor
22 mai 2017, 10:42
Legea privind diminuarea risipei alimentare, AMÂNATĂ până în decembrie

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, în urma dezbaterilor publice care au avut loc ca urmare a postării pe site-ul Ministerului a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.217/2016, privind diminuarea risipei alimentare, a propunerilor și opiniilor cu valoare de recomandare primite de la reprezentanții sectoarelor aflate sub incidența prezentei Legi, a rezultat necesitatea instituirii unor noi termene. În acest sens, MADR susține prelungirea termenelor până la data de 31 decembrie 2017, prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență. Facem precizarea că aceste măsuri sunt luate din cauza inaplicabilității Legii nr.217/2016 în forma actuală”, este precizat într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

Citeşte şi Sorin Minea: Legea privind risipa alimentară este forţată şi ar putea aduce mai multe prejudicii decât avantaje

De asemenea, „un grup de lucru format din experți ai MADR și din actori ai sectorului de producție agroalimentar, lucrează pentru îmbunătățirea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare„, se arată în comunicatul de presă.

Supermarket-urile, OBLIGATE să DONEZE alimentele aflate aproape de data expirării

De pe 21 mai, urma să intre în vigoare legea menită să combată risipa alimentară, marile lanțuri de magazine şi producătorii de alimente fiind obligaţi să doneze produsele care mai au trei zile până la expirare. De aceste produse, pot beneficia gratuit fundațiile și asociațiile umanitare, spitalele, orfelinatele sau căminele de bătrâni.

Citeşte şi Căpăţână (AMRCR), despre legea privind diminuarea risipei alimentare: Mă tem să nu se provoace toxinfecţii alimentare

Operatorii economici au şi alternativa de a comercializa alimentele aflate aproape de termenul de expirare către întreprinderi sociale, însă preţul nu trebuie să fie mai mare de 3% plus TVA faţă cel de achiziţie.

Legea prevede şi amenzi drastice, de până la 10.000 de lei, pentru cei care nu se conformează. Numai anul trecut, în România au fost aruncate la gunoi aproximativ 15.000 de tone de alimente.

Citeşte şi Reducerea risipei alimentare ajută la combaterea schimbărilor climatice

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Este bine sau nu să porți ochelari de soare iarna. Cât de des îi poți utiliza pentru a nu avea probleme cu vederea
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ministerul Transporturilor: România, un punct strategic pentru tranzitul de mărfuri
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre