Liberalul Ionuţ Stroe, reconfirmat în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din APCE

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al grupului Partidului Popular European din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și a fost ales vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Sociale și Dezvoltare Durabilă.
Iulian Tudor
26 ian. 2016, 11:37
Liberalul Ionuţ Stroe, reconfirmat în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din APCE

PPartidul Național Liberal este reprezentat de luni și în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a cărei președinție este deținută de vicepreședintele PNL Cezar Preda, potrivit unui comunicat emis de PNL.

„Președinția acestei comisii este o funcție-cheie, iar alegerea lui Cezar Preda arată importanța grupului PPE și a Delegației României la APCE”, precizează comunicatul.

Conform aceleiași surse, APCE are un rol „extrem de important” în protejarea statului de drept, a democrației și a libertăților cetățenești, iar din 1989 contribuie activ la gestionarea crizelor de pe continentul european. Dezbaterile ei privind chestiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren și pe dialogul permanent instituit cu statele în cauză.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Câte zile libere legale au mai rămas în 2025. Data la care vine următoarea minivacanță
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Ce nu a avut curaj Ilie Năstase să îi spună lui Trump vreodată. Legătura uluitoare cu Klaus Iohannis
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Zodiile influențate de Mercur retrograd: Aventuri neașteptate și planuri schimbate
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Azi e ultima zi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?